Social
Spectacol caritabil dedicat tradițiilor românești, în sprijinul copiilor de la Așezământul „Sfântul Onufrie”
Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca a organizat în 12 decembrie 2025, ora 17, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, prima ediție a Spectacolului caritabil de colinde, intitulat „Leru-i, Doamne, Ler. Colind către cer”.
Spectacolul a adus împreună elevi, profesori, părinți și susținători ai educației, membri ai comunității care au dorit să contribuie la sprijinirea „Așezământului pentru copii Sfântul Onufrie” din Florești.

Evenimentul a inclus un program artistic dedicat tradițiilor și colindelor românești, susținut de grupurile de elevi de la Școala „Ion Creangă”, coordonați de doamnele profesoare Raluca Gălan, Denisa Rus, Diana Repede, Mirela Matiș, Mira Hagianu și Gabriela Pașcalău.
De asemenea, Corul și grupul vocal-instrumental al școlii, sub îndrumarea profesorului Iulian Borla, au adăugat o notă specială spectacolului cu momente inedite. Invitații au fost încântați și de colindele vechi, interpretate de doamna prof. Luminița Bogdan, împreună cu fetele sale, Anastasia și Natalia, iar îndrăgita solistă Narcisa Balla a întreținut atmosfera de sărbătoare cu interpretări pline de sensibilitate.

Pentru a adânci legătura cu tradițiile noastre, spectacolul a inclus și o expoziție a lucrărilor realizate de copii în cadrul școlii, expoziție coordonată de doamna prof. Elena Potra. Spectacolul caritabil a fost prezentat de Camelia Sîncrăian Pop și Antonia Mărgăoan.

Evenimentul a avut scopul de a aduna fonduri pentru a sprijini „Așezământului pentru copii Sfântul Onufrie” din Florești, contribuind, astfel, la îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor mai vulnerabili copii. Intrarea a fost liberă, dar donațiile vor face posibilă continuarea proiectelor de ajutor pentru copii.












Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
