Sport

Cupa României, un obiectiv serios pentru „U” Cluj! Eugen Neagoe: „Mi-aș dori să ajungem cât mai departe”

Antrenorul lui „U” Cluj, Eugen Neagoe este hotărât ca „studenții” să facă o figură frumoasă în noul format al Cupei României. Următorul test: meciul împotriva celor de la CSM Alexandria.

Eugen Neagoe la meciul cu FCSB/ FOTO: Universitatea Cluj - Facebook Eugen Neagoe la meciul cu FCSB/ FOTO: Universitatea Cluj - Facebook

 

 


Deși antrenorul „studenților” nu va dispune de capacitatea maximă a lotului pentru meciul din cupă, Universitatea - „U” Cluj va încerca să se întoarcă acasă cu toate cele trei puncte.

„Abordăm următorul meci cu gânduri serioase, de a juca fotbal și de a câștiga acest joc. Mi-aș dori să ajungem cât mai departe. Le-am cerut băieților seriozitate. Ne-am pregătit bine zilele trecute, sper să se vadă și în evoluția de mâine chiar dacă nu avem tot lotul la dispoziție. Sunt câțiva jucători cu probleme medicale. Nu o să joace mâine pentru că ne așteaptă și luni un joc foarte greu”, a declarat Eugen Neagoe pentru canalul de YouTube al Universității Cluj.


Adversarii Universității Cluj, CSM Alexandria, sunt o formație venită din al treilea eșalon al fotbalului românesc. Pentru a ajunge în Cupa României, aceștia au avut de parcurs patru tururi preliminare de calificare, învingând-o în ultima rundă la loviturile de departajare pe FC Csikszereda Miercurea Ciuc. 

În primul meci din grupele Cupei României, CSM Alexandria au produs o surpriză, remizând 2-2 împotriva celor de la Farul Constanța.


„Sunt o echipă peste nivelul Ligii a III-a, nu întâmplător au făcut acel rezultat de egalitate împotriva celor de la Farul. Sunt o echipă căreia trebuie să îi acordăm mare atenție dacă vrem să mergem mai departe”, a spus Eugen Neagoe.

Cartonașul roșu a lui Chipciu, scos din proporții!

„Cu Chipciu nu înțeleg de ce a fost asa de mare «tam-tam». Alex nu era suspendat cu FC Argeș chiar dacă rămânea cu acel cartonaș galben. Am avut o discuție cu el vis-a-vis de cel de al doilea cartonaș pe care l-a primit la Craiova. Era ultimul minut din prelungiri, era și frustrare pentru că nu am reușit sa egalam. Nu a fost nimic premeditat. Așteptau alții să fie suspendat”, a declarat antrenorul studenților.


Alex Chipciu a fost eliminat în minutele de prelungire a meciului cu Universitatea Craiova, urmând să rateze următoarea etapă.

Studenții nu se gândesc momentan la transferuri

„Este prematur (să vorbim de transferuri - n.red.). Mai avem șase jocuri de disputat, nici nu am avut timp, nici nu am discutat de perioada care va urma. Cu siguranță vom încerca să ne întărim, să fim mai puternici. Nu am luat nicio decizie în legatură cu jucătorii care vor pleca sau vor veni”, a adăugat Eugen Neagoe.


Universitatea Cluj va disputa meciul împotriva celor de la CSM Alexandria, în data de 10 noiembrie  la ora 14:00, pe Stadionul Municipal Târgu Măgurele.

Articol scris de Paul Chirciu.

CITEȘTE ȘI:

Universitatea Cluj, eșec la Craiova. Oltenii sunt pe podium în Liga 1

Gigi Becali îl vrea pe Eugen Neagoe la FCSB? Rămâne Universitatea Cluj fără antrenor?

abonare newsletter