Social
Tabără GRATUITĂ pentru bolnavii de cancer. Pacienți oncologici din toată țara se adună pentru relaxare, natură și bucurie.
Pacienții oncologici vor putea participa gratuit la o tabără, unde timp de trei zile se vor relaxa, mișca și se vor bucura de natură.

Emilia Cotul, fondatoarea comunității Fit Cancer Survivor și antrenor personal de peste 20 de ani, oferă de peste doi ani antrenamente gratuite pacienților oncologici din toată țara - un concept unic în România.
Prin această inițiativă, Emilia a reușit să creeze o comunitate activă și empatică, unde zilnic au loc provocări de mișcare, discuții de sprijin și activități care îi ajută pe participanți să-și regăsească energia și încrederea în propriul corp, chiar și după tratamente dificile.
Ca o răsplată pentru efortul și curajul lor, în fiecare an, Fit Cancer Survicor organizează Cabana Relaxării - un weekend gratuit, pro bono, dedicat exclusiv acestor pacienți.
Anul acesta, ediția are loc în perioada 14-16 noiembrie 2025, la Arieșeni, unde oameni din toate colțurile țării se vor aduna pentru relaxare, mișcare, natură și bucurie.
Participanții vor avea parte de:
- sesiuni de kinetoterapie și masaj terapeutic
- drumeții și plimbări cu bicicleta
- activități de relaxare și respirație
- o seară de pijama-party plină de zâmbete
- o seară în jurul focului de tabără, unde va cânta o trupă de cover-uri live (vioară & chitară),
- momente inspiraționale alături de Tibiu Useriu, care le vor povesti din propriile experiențe de viață.
În plus, un specialist în resurse umane va susține o sesiune despre reintegrarea la locul de muncă după tratamentele oncologice, oferind participanților un sprijin real pentru a-și recâștiga independența și încrederea.
„Prin toate aceste activități, ne dorim ca fiecare pacient să simtă că nu este singur, că mișcarea, comunitatea și bucuria pot fi forme autentice de vindecare”, a transmis comunitatea Fit Cancer Survivor.
Evenimentul este organizat fără costuri pentru participanți, cu sprijinul partenerilor și voluntarilor care cred în această misiune.
Detalii mai multe AICI.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: