Politică
Instanța a suspendat deciziile luate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026
„Puciștii” liberali au obținut în instanță suspendarea deciziilor luate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026.
Deciziile luate a Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026, suspendate | Foto: Pană Tudor / Inquam Photos
Tribunalul București a admis miercuri, 8 iulie 2026, o nouă acțiune introdusă de „puciștii” din Partidul Național Liberal și a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul Extraordinar din 21 iunie 2026, prin care a fost adoptat un nou Statut și a fost aleasă o nouă conducere a PNL.
Deciziile luate la Congresul Extraordinar al PNL, suspendate
Decizia Tribunalului București nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât sunt suspendate și efectele acelor hotărâri de la Congres.
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Partidul Național Liberal, prin președinte Bolojan Ilie-Gavril, astfel cum a fost precizată. Suspendă provizoriu executarea și efectele următoarelor hotărâri, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă: (…) Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ale Partidului Național Liberal, adoptată ca urmare a aprobării moțiunii «Modernizare cu rădăcini», potrivit procesului-verbal al desfășurării lucrărilor Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026; 4. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat ratificarea modificării Statutului Partidului Național Liberal aprobat prin Hotărârea Consiliului Național Extraordinar nr. 02/2026 din data de 19.06.2026”, se arată în hotărârea tribunalului.
Conform tribunalului, decizia este executorie de drept, cu drept de apel în termen de cinci zile de la pronunțare.
Potrivit Agerpres.ro, dosarul a fost repartizat judecătoarei Mihaela Luciani, despre care PNL susține că ar fi trebuit să se abțină în această cauză, deoarece a lucrat la Ministerul Justiției în perioada 2023 - 2025, în timp ce ministru era Alina Gorghiu, care se află pe lista reclamanților.
Conform sursei citate, Mihaela Luciani face parte din cei șase magistrați de la Tribunalul București desemnați să facă parte din completuri specializate pentru judecarea cauzelor având ca obiect partidele politice. Măsura a fost contestată de PNL.
De altfel, în timpul procesului de miercuri, Valeriu Stoica, care reprezintă PNL în calitate de avocat, a solicitat recuzarea judecătoarei Mihaela Luciani.
De cealaltă parte, avocatul „puciștilor” a declarat că hotărârea Congresului, prin care a fost reconfirmată poziția PNL de a nu mai face coaliție cu PSD și de a nu vota Guvernul Veștea, este nelegală.
De asemenea, el a susținut că a doua hotărâre a Congresului, prin care se solicită demisia unor membri din tabăra anti-Bolojan, încalcă dreptul la apărare al acestora.
În plus, el a reclamat că alegerea noii conduceri a PNL este nelegală, deoarece se aplică o procedură prevăzută în noul Statut al PNL, care nu era încă aprobat.
După dezbateri, s-a constituit un alt complet de judecată pentru a dezbate cererea de recuzare.
Cererea de recuzare a fost respinsă, iar judecătoarea Mihaela Luciani a dat dreptate „puciștilor”.
Acesta este al treilea proces câștigat de gruparea anti-Bolojan, din care fac parte, printre alții, Monica Anisie, Andrei Baciu, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Ionuț Stroe, Adrian Veștea și Hubert Thuma.
Pe 18 iunie, Tribunalul Ilfov a dispus suspendarea deciziilor luate în BPN al PNL din 15 iunie privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. Decizia a fost dată în timp record, respectiv în aceeași zi în care a fost înregistrată cererea în instanță.
CITEȘTE ȘI:
Instanța a suspendat provizoriu decizia prin care a fost convocat Congresul Extraordinar PNL din 21 iunie 2026
Ulterior, pe 1 iulie, Tribunalul București a suspendat executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie referitoare la convocarea Congresului Extraordinar al formațiunii politice din 21 iunie.
Congresul Extraordinar al PNL, desfășurat pe 21 iunie, l-a reales pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului, el fiind de altfel singurul candidat.
La congres au fost adoptate și două hotărâri. Prima reconfirmă poziția PNL de a nu mai face coaliție cu PSD, precum și excluderea din partid a acelor membri ai PNL care ar vota, susține sau participa la crearea unui guvern cu PSD. A doua hotărâre solicită demisia din partid a unor membri importanți din tabăra „puciștilor”, respectiv Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu, urmând ca, în cazul neprezentării demisiilor până pe 22 iunie, să fie demarate procedurile de excludere.
Totodată, a fost aprobată modificarea Statutului PNL, pentru a se introduce formula moțiunilor în privința candidaturilor în cadrul congresului, pentru a se crea Biroul Permanent Național ca principală structură internă de conducere a PNL și pentru a se întări disciplina de partid.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
