Politică

Csoma Botond (UDMR Cluj), critici dure pentru Simion, care i-a chemat pe maghiari în AUR: „Ești un tupeist obraznic”.

După ce a invitat maghiari în AUR, George Simion a fost criticat de liderul deputaților UDMR, clujeanul Csoma Botond.

Liderul deputaților UDMR, clujeanul Csoma Botond, critici dure la adresa lui George Simon (AUR) | Foto: udmr.ro / partidulaur.ro Liderul deputaților UDMR, clujeanul Csoma Botond, critici dure la adresa lui George Simon (AUR) | Foto: udmr.ro / partidulaur.ro

 

 


 

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a făcut, marți seara, 5 mai 2026, un apel către toți etnicii maghiari să se înscrie în AUR dacă vor să aibă reprezentare politică și a criticat, în acest context, UDMR pentru nevotarea moțiunii de cenzură.


 

 


Csoma Botond: „Simion să meargă în Valea Uzului, cu șovinul Tanasă, care atacă comunitatea maghiară”

Un răspuns pentru „apelul” lui George Simion a venit chiar de la clujeanul Csoma Botond, liderul deputaților UDMR.

„Simion a avut tupeul să-i invite pe maghiari în AUR. Eu i-aş propune să meargă în Valea Uzului şi să își ceară scuze pentru atrocitățile comise acolo şi pentru toate acțiunile antimaghiare din ultimii ani. Poate să-l ducă şi pe prietenul lui, şovinul Tanasă, care atacă necontenit comunitatea maghiară. Simion, ai demonstrat din nou că eşti un tupeist obraznic”, a spus Csmoma Botond, marți seara, într-o postare pe pagina sa de Facebook.


George Simion: „UDMR și-a trădat alegătorii”

Răspunsul deputatului UDMR de Cluj vine după ce, marți seara, Gerogre Simion a afirmat că „UDMR-ul și-a trădat alegătorii”

„Etnicii maghiari, cetățeni români care au ieșit în stradă la începutul anului împotriva taxelor lui Bolojan, la Miercurea Ciuc, la Odorheiu Secuiesc, la Sfântu Gheorghe și în multe alte localități, au cerut reprezentanților lor din Parlament să voteze moțiunea de cenzură. UDMR-ul are o problemă de legitimitate, de reprezentativitate, a justificat nevotarea moțiunii de cenzură prin faptul că a fost introdusă de către AUR. AUR respectă vocea românilor care și-au dat votul pentru noi și ar fi fost cazul ca și reprezentanții UDMR-ului din Harghita, din Covasna, din Mureș, din Cluj, din Satu Mare și peste tot unde există în această țară etnici maghiari pe care îi iubim și îi considerăm cetățeni cu drepturi depline ai României, arată că UDMR-ul și-a trădat alegătorii', a afirmat liderul AUR într-un briefing de presă, potrivit Agerpres.ro.


El a făcut apel la etnicii maghiari să se înscrie în AUR, extinzând apoi apelul către toți cetățenii țării.

„Și fac un apel la toți etnicii maghiari care vor să aibă reprezentare politică să se înscrie în AUR, indiferent de etnie - romi, lipoveni, maghiari - avem mulți membri în acest moment în AUR și, de altfel, fac acest apel către toți cetățenii României. Ați văzut cât de important este fiecare vot, cât de important este fiecare om, fiecare contează. De aceea, dacă vreți să câștigăm următoarele bătălii pe care le avem de dus, apelul meu este să vă înscrieți în AUR”, a transmis George Simion.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clujeanul Csoma Botond, liderul deputaților UDMR: „Nu ar funcționa un guvern minoritar”

A PICAT GUVERNUL! George Simion: „Mulțumesc celor 90 de parlamentari AUR pentru corectitudine!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter