Politică

Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: „Continuarea colaborării NU mai este posibilă. Avem nevoie de o resetare!”

Remus Lăpușan anunță că actuala formulă politică nu mai poate continua în condițiile actuale, invocând lipsa de coeziune și consens.

Remus Lăpușan anunță că actuala formulă politică nu mai poate continua în condițiile actuale, invocând lipsa de coeziune și consens. | Foto: monitorulcj.ro Remus Lăpușan anunță că actuala formulă politică nu mai poate continua în condițiile actuale, invocând lipsa de coeziune și consens. | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Remus Lăpușan vorbește despre o ruptură inevitabilă, acuzând blocaje repetate și lipsa unor decizii coerente în proiecte esențiale pentru populație.


 

 


Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene PSD și ai Consiliului Politic Național al partidului decid luni dacă retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, într-un eveniment care a început la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.ro.

Deputatul clujean Remus Lăpușan: „Nu dorim continuarea actualei formule, ajunge!”

În declarația transmisă pentru monitorulcj.ro, Remus Lăpușan afirmă că, în ciuda eforturilor depuse, partenerii de coaliție nu au reușit să construiască o direcție comună în beneficiul cetățenilor.


„O coaliție se bazează pe colaborare, respect, viziune și acțiune, din păcate cu toate eforturile depuse de noi nu am reușit să ajungem în situația în care împreună să aducem bunăstare pentru români. Lipsa coeziunii și consensului în proiecte importante, lipsa acțiunii în zona socială ne-au adus în situația în care continuarea colaborării în această formulă nu mai este astăzi posibilă, avem nevoie de o resetare, ajunge. Am fost de bună credință, suntem un partid proeuropean și dorim să avem continuitate în proiectul proeuropean însă în condiții clare și obiective, doar în interesul oamenilor. Dorim creșterea nivelului de trai, continuarea investițiilor și protejarea cetățenilor, au fost doar tăieri, majorări de taxe și mai nou vânzarea activelor profitabile. Nu dorim continuarea actualei formule, ajunge!” a declarat Remus Lăpușan pentru monitorulcj.ro.

109 membri ai Partidul Social Democrat votează la Cluj în cadrul unui proces intern care se desfășoară simultan la nivel național. Rezultatul exprimat la nivel local va fi inclus în votul general, urmând ca decizia finală să fie făcută publică după încheierea procesului de vot din întreaga țară.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

PSD Cluj a votat împotriva lui Bolojan. Alexandru Cordoș: „Putem iniția moțiune de cenzură. Noi să ne asumăm guvernarea”.

PSD decide dacă îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan: Premierul exclude o demisie

Ultimele Stiri
abonare newsletter