Politică
Florin Gliga (PNL), despre reforma administrației locale: „În Cluj și în marile orașe din țară, creșterea de facto a populației nu se regăsește în statistici”
Reforma administrației locale nu trebuie să se rezume doar la tăieri de posturi. După cum arată Florin Gliga, pentru a deveni funcționale, politicile publice trebuie centrate pe cetățean, nu pe date statistice: „Schemele funcționale trebuie stabilite potrivit dinamicii populației”, spune consilierul local PNL Cluj.
Reforma administrației locale a fost amânată, duminică, în lipsa unui acord în Coaliție cu privire la numărul de posturi ce urmează să fie redus.
CITEȘTE ȘI:
Reforma administrației locale a fost amânată. Legea nu intră în pachetul fiscal pe care Guvernul își asumă răspunderea.
Însă, dacă reducerile de personal din primării, prefecturi și consilii județene se va face în funcție de datele de la ultimul recsensământ, atunci reforma va adânci problemele din teritoriu, în condițiile creșterii constante a numărului de populație în marile orașe.
Florin Gliga (PNL), despre reforma administrației locale: „În Cluj și în marile orașe din țară, creșterea de facto a populației nu se regăsește în statistici”
Potrivit proiectului agreat săptămâna trecută de Coaliție, reducerea de personal din administrație va fi calculată în funcție de numărul de locuitori raportat de Institutul Național de Statistică, nu de datele ultimului recensământ.
Astfel, reforma vizează reducerea a 40.000 de posturi din schemele funcționale ale administrației publice locale.
CITEȘTE ȘI:
Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru pachetul II de măsuri. Premierul Bolojan: „Plătim prețul anilor în care ne-am făcut că nu vedem realitatea.”
„Nimic rău în aceasta, că sunt 40.000 sau 70.000! O bună parte din aceste scheme nu sunt sustenabile, în special prin prisma raportării la capacitatea de a produce venituri în propria ogradă! Și de fiecare dată bugetele proprii sunt echilibrate prin redistribuire de la administrațiile capabile să facă acest lucru.
Însă, chiar dacă înțelegem necesitatea imediată a echilibrării bugetare, vreau să cred că reforma administrației nu se oprește la această tăiere paușală, ci va fi aprofundată prin elaborarea de mecanisme de autoreglare. Alminteri, nu va fi decât o tăiere până la viitoarea nevoie de tăiere”, notează Florin Gliga, consilier local PNL Cluj, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Florin Gliga pledează în favoarea unei „abordări în dinamică” a actului administrativ.
„Schemele funcționale trebuie stabilite potrivit dinamicii populației, în detrimentul statisticii recensământului pe care, nici pe acela nu am fost capabili să îl facem cu acuratețe”, spune consilierul local.
Creșterea populației în Cluj și orașele mari din țară nu se regăsește în statistici
Spre exemplu, în Cluj-Napoca și zona periurbană, numărul populației de facto depășește cu mult populația rezultată din recensământ.
CITEȘTE ȘI:
Primăriile din Cluj ar fi de acord cu reducerea de personal în administrația publică locală, însă nu cu 45%
„De aici apar și dezechilibre importante în dimensionarea unor structuri, în special cele pentru securitatea cetățeanului. Funcțiunile acestora devin subdimensionate în localitățile cu grad mare de emergență, în timp ce în localitățile mai mici, același criteriu fix și unic al recensământului creează, poate, o supradimensionare de facto!
De aceea, cred că este imperios necesar să trecem de la această ajustare aritmetică la o abordare în dinamică, potrivit nevoilor reale. Trebuie să ținem cont că în orașe mari, care au devenit poli de dezvoltare continuă (Cluj-Napoca, București, Iași și nu numai), creșterea de facto a populației nu se regăsește în statistici, cu atât mai mult cu cât acestea sunt făcute o dată la 10 ani. Această creștere aduce cu ea o dinamică suplimentară a problemelor sociale și riscuri de siguranță mult mai mari”, explică consilierul local PNL Cluj, Florin Gliga, în mesajul citat.
Astfel, o reformă administrativă care să se rezume la tăieri de posturi nu va face decât o corecție financiară pe termen foarte scurt.
„Dacă nu va fi continuată cu o așezare potrivit dinamicii reale, riscăm nu doar să absorbim rapid această corecție, ci chiar să creăm o nevoie mult mai mare pentru a rezolva probleme viitoare, care acum sunt doar riscuri. Deci, concluzia mea: să rezolvăm criza bugetară de moment, dar să creăm politici publice care să urmărească nevoia cetățeanului acolo unde se află el, nu a unui teritoriu fizic și atât! Abordarea strict teritorială este și ea utilă….la cadastru!”, adaugă Florin Gliga în mesajul citat.
Conform ministrului, Cseke Attila, măsurile privind reforma administrației locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, iar impactul financiar anual este estimat la 2,2 miliarde de lei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: