Educație
Festivitatea de premiere a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii – PRO INVENT 2025
Cea de-a XXII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii – PRO INVENT, organizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), s-a încheiat vineri, 17 octombrie, cu o ceremonie festivă în cadrul căreia au fost recunoscute inovații și invenții din numeroase domenii.
Desfășurată în premieră în noile spații moderne ale HUB UTCN, ediția din acest an a reunit peste 350 de invenții și inovații din cele mai diverse domenii – de la mecanică și electronică, la sănătate, agricultură, energie și protecția mediului.
Festivitatea de premiere a debutat cu intervențiile prof. dr. ing. Radu Munteanu, Președintele de Onoare al Salonului PRO INVENT, prof. dr. ing. Gabriel Olteanu, Prorector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca și prof. dr. ing. Augustin Semenescu, Vicepreședintele Juriului Salonului PRO INVENT, care au transmis mesaje inspiraționale privind importanța cercetării, inovării și transferului tehnologic.
Salonul PRO INVENT 2025 a celebrat performanța și a răsplătit excelența în cercetare prin acordarea următoarelor premii:
- Marele Premiu al Salonului "Pro Invent XXII" – Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie „Politehnica”, Bucureşti;
- Marele Premiu al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
- Marele Premiu al Universităţii Europene de Tehnologie EUt+ – Universitatea Tehnică a Moldovei;
- Premiul Rectorului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM București;
- Premiul Juriului Salonului "Pro Invent XXII" – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului INCDPM București;
- Premiul "Andrei Ripianu" – Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași;
- Premiul "Mircea Mihăilescu" – Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca;
- Premiul "Liviu Mănduc" – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București;
- Premiul "Cluj-Napoca - oraş al inovării" – Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara;
- Premiul Societăţii absolvenţilor UTCN "Ad Absolutum" – Mihai Albert VLĂDESCU
- Premiul "Centrului Universitar Nord Baia Mare" – Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară București;
- Premiul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism – Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
- Premiul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare INCDTIM Cluj-Napoca;
- Premiul Facultăţii de Autovehicule Rutiere, Mecatronică şi Mecanică – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini şi Instalații destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare INMA București;
- Premiul Facultăţii de Construcţii – Universitatea Politehnica Timișoara;
- Premiul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie IMT București;
- Premiul Facultăţii de Ingineria Materialelor şi a Mediului – SC ROMVAC COMPANY S.A.;
- Premiul Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda;
- Premiul Facultăţii de Inginerie Electrică – Universitatea “Ștefan Cel Mare” Suceava;
- Premiul Facultăţii de Inginerie Industrială, Robotică şi Managementul Producţiei – Universitatea de Stat din Moldova Chișinău.
„Închidem astăzi, la Cluj-Napoca, o ediție memorabilă a PRO INVENT 2025 – trei zile în care curajul de a imagina s-a întâlnit cu disciplina de a construi. (...) Dincolo de trofee, adevărata miză rămâne aceeași: să transformăm rezultatele de aici în soluții care se văd în economie și în calitatea vieții. Știm că putem: avem ecosisteme IT care trag în sus competitivitatea și exporturile, și avem, în același timp, spațiu real de creștere în zona de cercetare-dezvoltare – un motiv în plus să susținem ideile inovative cu și mai multă energie”, a conchis Prof. dr. ing. Augustin Semenescu, Vicepreședintele Juriului Salonului PRO INVENT.
Ediția cu numărul XXII a Salonului PRO INVENT a reconfirmat rolul Universității Tehnice din Cluj-Napoca în promovarea inovării și transferului tehnologic, precum și importanța cooperării între mediul universitar, cercetare și industrie.