Național

Alertă în școlile și spitalele din țară: noi mesaje de ameninţare trimise prin e-mail

Un nou mesaj de amenințare a fost trimis în zeci de județe din țară. Sunt vizate o serie de instituții de stat, printre care școli și spitale. Poliția face cercetări.

Alertă în școlile și spitalele din țară: noi mesaje de ameninţare trimise prin e-mail| Foto: Depositphotos.com Alertă în școlile și spitalele din țară: noi mesaje de ameninţare trimise prin e-mail| Foto: Depositphotos.com

 

 


Mesaje de amenințare au fost trimise pe adresele de e-mail ale spitalelor și școlilor din mai multe județe. 

CITEȘTE ȘI: 
Alertă în Cluj! Mesaje de amenințare, trimise la mai multe spitale. Poliția: „Nu există indicii că ar fi reale”.

Potrivit Poliției Române, sunt vizate judeţele Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Vâlcea.


Alertă în școlile și spitalele din țară: noi mesaje de ameninţare trimise prin e-mail

Autorul mesajelor a transmis că până la finalul săptămânii va comite „un atac armat”, „un masacru în școli”, potrivit Digi24.ro

„Poliţia Română şi celelalte structuri de ordine publică acţionează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranţă. Siguranţa tuturor reprezintă o prioritate, iar autorităţile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip. Reiterăm faptul că, zilnic, poliţiştii sunt în teren şi desfăşoară acţiuni pentru protejarea comunităţii, iar sesizările cetăţenilor sunt esenţiale în tragerea la răspundere a celor care încalcă legea”, informează Poliţia Română.


Mai multe spitale din Cluj-Napoca și alte județe au primit, luni, o serie de mesaje de amenințare pe e-mail. Poliștii și ofițerii SRI au efectuat verificări, iar potrivit datelor transmise la acel moment nu au existat indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală.

CITEȘTE ȘI: 
Alertă în școlile și spitalele din București în urma unui e-mail cu amenințări. Poliția face verificări.

„Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”, a transmis, luni, IPJ Cluj. 


În mesajul de amenințare, expeditorul anunța că va „provoca un masacru”. 

„Luni dimineața, voi intra în școala voastră cu două Pistoale Beretta Px4 Storm… voi omorî cât mai mulți copii… când va ajunge poliția, mă voi sinucide. Pregătiți-vă pentru masacrul de luni”, se arată în mesajul trimis duminică seara către Inspectoratul Școlar al Sectorului 2, potrivit Observatornews.ro


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Alertă în Cluj! Mesaje de amenințare, trimise la mai multe spitale. Poliția: „Nu există indicii că ar fi reale”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter