Doi compuşi din scorţişoară care dau acestui condiment un gust dulce caracteristic ar putea oferi creierului o anumită protecţie împotriva maladiei Alzheimer, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of Alzheimer's Disease.
Evoluţia ascendentă a daunelor plătite de asigurători pentru vătămări corporale şi decese a condus la o creştere a tarifelor RCA cu 5% - 10% în primul trimestru, la nivelul pieţei, scumpire care se va menţine cel mai probabil până la finalul anului, a declarat pentru Agerpres directorul general al Generali România, Adrian Marin.
Mai mulţi tineri sportivi au purtat aseară, alături de primarul Emil Boc, "Flacăra speranţei", la inaugurarea jocurile naţionale Special Olympics România, care includ în întreceri sportive adresate persoanelor cu dizabilităţi.
Ghetoul de la fabrica de carămizi s-a golit repede, în mai puţin de două săptămîni cu şase transporturi către Auschwitz. Trenurile morţii ticsite au părăsit Clujul în data de 25, 29, 31 mai respectiv 5, 7 şi 9 iunie 1944.
Un tânăr sub 30 de ani a fost diagnosticat cu creier de peste 80 de ani, acesta fiind numai unul din cei care suferă de boli neurodegenerative precoce, tratate în cadrul programului AgeingWell.
Parcul Castelului din Bonţida a fost animat, sâmbătă, de câteva sute de copii care au venit cu interes deosebit la activităţile atractive organizate pentru ei de echipa Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Cel puţin 16 rachete au fost lansate, sâmbătă, din Siria spre sud-estul Libanului, în contextul intensificării tensiunilor la frontiera dintre cele două ţări, relatează presa libaneză.