Poliţia turcă a făcut uz de gaze lacrimogene, duminică după-amiază, pentru a dispersa un grup de aproximativ o mie de manifestanţi la Ankara, în cursul cele de-a treia zile de demonstraţii antiguvernamentale din această ţară, informează AFP, care citează canalul de televiziune turc NTV. Forţele de ordine au intervenit după ce demonstranţii s-au îndreptat către clădirea în care se găseşte biroul primului ministru turc, Recep Tayyip Erdogan.
Autorităţile ungare au anulat - în urma unei alerte cu bombă - o conferinţă de trei zile a tineretului ungur organizată între 30 mai şi 1 iunie la Budapesta, a anunţat duminică Federaţia mondială a maghiarilor (MVSZ), gazdă a conferinţei, într-un comunicat, potrivit AFP.
Cardinalul Angelo Scola, care a avut şanse să devină Papă în 2005 şi în 2013, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, în cadrul unei ceremonii care va avea loc miercuri, 5 iunie, de la ora 12.00, în Aula Magna a Universităţii. Distincţia va fi oferită la propunerea Facultăţilor de Teologie Greco-Catolică şi de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai pentru opera sa originală de o valoare teologică unică.
După o gală de deschidere cu peste 1600 de spectatori și un weekend plin, săptămâna începe la TIFF cu un masterclass al unuia dintre cei mai influenți producători din lumea filmului, Nik Powell, și un concert exploziv The Tiger Lillies.
Vremea va fi răcoroasă luni şi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor şi, pe arii extinse, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Excepţie va face sud-vestul ţării, unde înnorările vor fi temporare şi ploile se vor semnala local, mai ales la deal, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
Preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Tudor Giurgiu, i-a criticat pe şefii autorităţilor locale şi judeţene în discursul său de la deschiderea festivalului de vineri seară. Lui Emil Boc i-a reproşat faptul că a plătit 37.000 de euro pentru concertul Loreen, iar pe Horea Uioreanu l-a criticat pentru că nu se implică în rezolvarea situaţiei de la revista Tribuna.
Pentru prima dată în istoria recentă a Cehiei, duminică, la o clinică din Praga, au venit pe lume cinci copii care au fost concepuţi în mod natural, relatează EFE şi AP.