În era în care noile tehnologii bazate pe Inteligență Artificială sunt tot mai prezente în viața noastră, MedLife face un pas important către digitalizarea sănătății în România, integrând platforma de evaluare a sănătății — un instrument gratuit și ușor de folosit de către oricine.
Ministerul Sănătății a denunțat, vineri, informațiile potrivit cărora serviciile de Ambulanță vor fi trasnferate în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul reformei sistemului de sănătate.
Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu implementarea unui important proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, parte a Programului Sănătate, coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În ciuda avertismentelor dermatologilor, mulți dintre noi tratează protecția solară ca pe un ritual de urmat doar în vacanțe. Protecția solară este, însă, fundația de la care pornește îngrijirea adecvată a pielii.
Controalele privind concediile medicale s-au prelungit, fiind verificaţi peste 200 de medici şi identificate „zeci de cazuri”, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan.