Florești
Școală nouă de 54 mil. lei în Florești. Primar Bogdan Pivariu: „După ce terminăm începem altă școală”
Floreștiul, cea mai mare comună din România, va avea o nouă Școală Generală, în valoare de peste 54 de milioane de lei.
Floreștiul va avea o nouă Școală Generală în valoare de peste 54 milioane de lei | Foto: Sergiu Tămaș, monitorulcj.ro
Primăria Florești a lansat, miercuri, 29 octombrie 2025, proiectul „Construire scoală generală cu clasele 0-VIII, amenajări exterioare, împrejmuire teren, racorduri și branșamente la utilități în comuna Florești, judetul Cluj”.
Noua Școală Generală din Florești va costa 54.3 milioane de lei, iar din această sumă 23,8 milioane de lei sunt bani europeni.
Peste 54 de milioane de lei pentru noua Școală Generală din Florești. Bogdan Pivariu: „Educația este cea mai bună investiție”
Proiectul, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, urmăreste să răspundă cererii tot mai mari pentru servicii educaționale moderne si de calitate, prin construirea unei noi școli generale cu 36 de săli de clasă, 4 laboratoare moderne, bibliotecă, sală multifunctională și spații destinate activitătilor educative și de recreere.
Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a vorbit despre importanța acestei școli pentru Florești și a subliniat că poate contribui semnificativ la reducerea traficului pe axa Florești - Cluj-Napoca.
„Nu vorbim doar de o investiție. Floreștiul are cea mai tânără și educată comunitate din România și crește exponențial. Suntem unul dintre puținele locuri din România unde crește populația. (…) Și prin acest proiect ne propunem să diminuăm din traficul care nu este necesar, deoarece, aici, în această școală vor învăța aproximativ 1.000 de elevi într-un singur schimb. Vom avea o școală modernă pentru Florești. Nu este doar o clădire, ci este un simbol, un suflet. Educația este cea mai bună investiție pe care o putem face pentru copiii noștri și viitorul Floreștiului”, a spus Bogdan Pivariu.
Edilul a precizat că la ora actuală sunt 5.065 de copii înrolați în sistemul de educație în Florești (școli, grădinițe, creșe), iar acest număr ar urma să crească cu 20%.
Potrivit acestuia, proiectul școlii a trecut prin mai multe etape. Momentul 0 a fost în 11 septembrie 2023, când a fost depus proiectul la apelul deschis de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.
„La acest proiect au lucrat 17 colegi și prieteni și mulți colaboratori. De îndată ce terminăm această școală trebuie să începem alta, studii de fezabilitate, lucrări etc. Avem în plan grădinițe, creșe în diverse locuri deoarece vrem să facem centre educaționale cât mai aproape de locul în care locuiesc oamenii. Sunt diverse grădinițe în anumite faze. Unele în execuție, altele în stadiu de fezabilitate, de avizări. Important este că această școală este un vis devenit realitate”, a mai spus Bogdan Pivariu.
Șefa IȘJ Cluj: „Cei care merg la școală în Cluj-Napoca ar rămâne în Florești dacă ar avea spații”
La conferință a fost prezentă și Marinela Marc, inspector general la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj.
„Cred că din povestea aceasta a școlii îmi amintesc când îi spuneam (primarului Pivariu - n. red.) că deja ar trebui să se gândească la proiecte de noi școli în Florești, pe măsură ce crește populația. Am aflat și cum va arăta următorul proiect. De câte ori merg în Florești observ facilități noi care contribuie la starea de bine a locuitorilor. Mă bucur că această școală prinde viață. În urmă cu doi ani deschideam prima de clasă de liceu la Florești, anul acesta a crescut numărul de clase. Dacă ar fi spații ar putea să școlarizeze cât mai mult. Cu siguranță, cei care merg la școală în Cluj-Napoca, dacă ar avea spații ar rămâne în Florești”, a spus Marinela Marc.
A mai luat cuvântul și Marcel Boloș, directorul general ADR Nord-Vest.
„Discutăm de proiecte care pun bazele dezvoltării comunității locale. E o valoare însemnată a muncii pe care o depune administrația locală din Florești. Acest proiect are o valoare însemnată. Nu este puțin lucru pentru o comunitate, cel de-al doilea UAT din județ după Cluj-Napoca. Este cale deschisă pentru dezvoltare. Proiectele pe care le-am discutat de-a lungul timpului au prins viață unul câte unul. Dinamica «orașului» Florești este explicată de echipa pe care o are și dezvoltarea proiectelor nu doar din domeniul educației. Eu și primarul Pivariu avem un proiect secret care sperăm să prindă contur și să schimbe foarte mult din ceea ce însamnă aspectul urbanistic al Floreștiului. Deoarece și dezvoltarea urbană este de importanță strategică pntru Florești”, a spus Marcel Boloș.
Proiectantul este Beletage SRL (lider asociere), alături de Mrd Instal SRL.
Colaboratori: STM Structural Design Group SRL; SQM Arhitecture SRL.
Pentru viitoarea Școală Generală din Florești, finantarea asigurată este de peste 10.000.000 euro.
- Valoarea totală a proiectului: 54.342.857,15 lei
- Valoare cofinațare din bugetul național: 22.871.142,63 lei
- Valoare cofinațare din partea Uniunii Europene: 23.824.106,92 lei
- Valoare cofinanțare din bugetul local: 7.647.607,60 lei
Obiective specifice
- Construirea unei clădiri școlare moderne si eficiente energetic;
- Crearea unui mediu educațional sigur, accesibil și incluziv;
- Dotarea cu mobilier și echipamente didactice performante;
- Sprijinirea procesului educațional și reducerea abandonului școlar.
Condiții optime de studiu pentru elevi:
- Noi oportunități educaționale pentru cadrele didactice;
- Creșterea atractivității zonei pentru familiile tinere;
- Educație de calitate aproape de casă;
- Spații prietenoase, accesibile și sigure;
- Promovarea valorilor europene: egalitate de șanse, incluziune, durabilitate.
Scopul proiectului este de a dezvolta infrastructura locală, pentru a oferi condiții moderne de învățare elevilor din Florești.
Locuitorii din Florești sunt invitați să urmărească desfășurarea proiectului și să contribuie la păstrarea unui mediu curat și sigur în jurul santierului.
Evenimentul de lansare a marcat începutul unei investiții majore în viitorul comunității, menită să asigure accesul elevilor din Florești la un mediu sigur, incluziv și adaptat cerințelor actuale ale educației.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
