Externe

Marine Le Pen, condamnată la un an de arest la domiciliu și 15 luni de ineligibilitate. Candidatura liderei extremei drepte franceze la alegerile prezidențiale din 2027, incertă.

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a fost condamnată marți în apel la 45 de luni de interdicție de a fi aleasă într-o funcție publică, dintre care 15 luni sunt executorii și restul de 30 de luni cu suspendare, și la trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare și un an de arest la domiciliu cu monitorizare cu brățară electronică, într-un caz de fraudă cu fonduri europene.

Marine Le Pen, lidera grupului parlamentar al partidului Adunarea Națională (RN), sosește la tribunalul din Paris pentru ședința în care urmează să se pronunțe verdictul în procesul său de apel, la Paris, Franța, 7 iulie 2026.|Foto: EPA/Mohammed Badra - Agerpres Marine Le Pen, lidera grupului parlamentar al partidului Adunarea Națională (RN), sosește la tribunalul din Paris pentru ședința în care urmează să se pronunțe verdictul în procesul său de apel, la Paris, Franța, 7 iulie 2026.|Foto: EPA/Mohammed Badra - Agerpres

 

 


Marine Le Pen a fost condamnată, marți, la trei ani de închisoare, inclusiv un an de monitorizare electronică, în cazul de fraudă cu fonduri europene, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: 
Sprijinul lui Trump pentru Marine Le Pen, condamnată în primă instanță, denunțat de guvernul francez: este o „ingerință”

Marine Le Pen a fost condamnată în primă instanță în martie anul trecut la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată și la patru ani de detenție, dintre care doi cu suspendare și doi cu executare în arest la domiciliu cu monitorizare cu ajutorul unei brățări electronice.


Marine Le Pen, condamnată la un an de arest la domiciliu și 15 luni de ineligibilitate. Candidatura liderei extremei drepte franceze la alegerile prezidențiale din 2027, incertă.

Hotărârea definitivă anunțată marți diminuează pedepsele din hotărârea anterioară.

Întrucât perioada de ineligibilitate executorie de 15 luni decisă în martie 2025 este deja încheiată, această sentință i-ar permite a priori să candideze la alegerile prezidențiale anul viitor, dar arestul la domiciliu ar face dificilă participarea la campania electorală pentru scrutinul din aprilie-mai 2027. În plus, ea a declarat anterior că, în cazul unei astfel de condamnări, nu va candida.


Marine Le Pen este aștepată să anunțe decizia sa cu privire la candidatura prezidențială.

Lidera formațiunii Adunarea Națională (RN) a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri publice europene, în calitatea sa de eurodeputat, și de complicitate la deturnare de fonduri publice, în calitatea sa de președinte al partidului.


De asemenea, ea va trebui să plătească o amendă de 100.000 de euro.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Şampania era deja la gheaţă. Cum a pierdut extrema dreaptă în Franţa

Doliu în politica franceză: Jean-Marie Le Pen a încetat din viață

Ultimele Stiri
abonare newsletter