Externe
Uniunea Europeană discută despre un răspuns la amenințarea SUA privind Groenlanda. Șefa diplomației europene: „Dreptul internațional este clar”.
UE analizează un posibil răspuns la amenințarea administrației Trump privind Groenlanda.
UE analizează un posibil răspuns la amenințarea administrației Trump privind Groenlanda|Foto: pexels.com
Uniunea Europeană a discutat despre cum ar arăta un răspuns european dacă amenințarea americană de a dobândi Groenlanda este reală, a declarat joi șefa diplomației UE, Kaja Kallas, relatează Reuters și EFE, citate de Agerpres.ro
CITEȘTE ȘI:
Declarație comună a liderilor europeni: „Doar Groenlanda și Danemarca își pot decide viitorul”
„Mesajele pe care le auzim privind Groenlanda sunt extrem de îngrijorătoare”, a declarat Kallas în cadrul unui briefing de presă de la Cairo alături de ministrul afacerilor externe egiptean Badr Abdelatty. „Dacă aceasta este o amenințare reală, atunci care ar trebui să fie răspunsul nostru?”, a adăugat ea, potrivit sursei citate.
UE analizează un posibil răspuns la amenințarea administrației Trump privind Groenlanda
Șefa politicii externe a UE a mai spus că UE a fost întotdeauna un „aliat puternic” al Statelor Unite, dar amenințările președintelui Donald Trump de a ocupa Groenlanda „nu ajută la obținerea stabilității”.
„Dreptul internațional este clar și este singurul lucru care protejează țările mici, așa că nerespectarea lui ne va pune în pericol. Am abordat acest lucru, asigurându-ne că respectăm dreptul internațional la toate nivelurile”, a mai spus Kallas.
CITEȘTE ȘI:
Groenlanda, în vizorul administrației Trump. Oficial de la Casa Albă: „Nimeni nu s-ar lupta cu SUA pentru insulă”.
Oficiali de prim rang din administrația lui Donald Trump par să aibă perspective diferite privind modul de a-și realiza obiectivele, comentează agenția britanică de știri. Secretarul de stat Marc Rubio pare să nu fie în favoarea unei operațiuni militare, potrivit ministrului de externe francez. Alții susțin însă că o astfel de operațiune este luată în calcul.
„Ne vom asigura că apărăm interesele Americii. Și cred că președintele este dispus atât de departe cât trebuie pentru a se asigura că face acest lucru”, a declarat vicepreședintele american J.D. Vance pentru Fox News într-un interviu difuzat miercuri seară.
Pe de altă parte, tot miercuri purtătoarea sa de cuvânt Karoline Leavitt a declarat că Donald Trump rămâne angajat față de NATO, chiar dacă el și echipa sa de securitate națională poartă discuții active despre achiziționarea Groenlandei de către SUA.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
