Externe
Borrell îl compară pe Trump cu Putin și critică reacția UE privind criza din Venezuela: „SUA nu au avut niciodată ca scop restabilirea democrației în intervențiile lor militare”
Președintele american Donald Trump „dorește un guvern marionetă în Venezuela”, după modelul promovat de Vladimir Putin, spune fostul șef al diplomației europene, Josep Borrell. Ce poate face UE pentru Gronelanda și pentru propria securitate?
Fostul șef al diplomației europene: „Trump își dorește un guvern marionetă în Venezuela, la fel ca Putin în Ucraina”|Foto: Depositphotos.com
Donald Trump „dorește un guvern marionetă în Venezuela, precum cel pe care (președintele rus Vladimir) Putin a vrut să-l instaleze în Ucraina și pe care îl are deja în Belarus”, a declarat marți, într-un interviu pentru EFE, fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, spaniolul Josep Borrell, citat de Agerpres.ro
CITEȘTE ȘI:
Trump: SUA vor fi „foarte puternic implicate” în industria petrolieră din Venezuela. Ce urmează pentru Nicolas Maduro?
„Scopul final nu este restabilirea democrației în Venezuela, ci confiscarea resurselor sale naturale (...) Și, dacă pentru a face asta trebuie să se alieze cu rămășițele regimului chavist sau madurist (de la numele președinților venezueleni Hugo Chavez și Nicolas Maduro - n.r.), nu aveți nicio îndoială că o va face”, a apreciat Borrell, care se află la Santiago pentru a susține miercuri prelegerea „Provocările politicii mondiale” la Universitatea din Chile.
„Lui Putin nu-i pasă de dreptul internațional, nici lui Trump”
Cu peste 300 de miliarde de barili, Venezuela „are cele mai mari rezerve de petrol din lume, mai mari decât cele ale Arabiei Saudite, și ei (americanii - n.r.) sunt pregătiți să le exploateze și să și le însușească”, a adăugat el.
CITEȘTE ȘI:
Washingtonul propune Kievului garanții de securitate „solide” pe o perioadă de 15 ani. Kremlinul cere retragerea completă a Ucrainei din Donbas.
„Nu ar trebui să ne surprindă. Lui Putin nu-i pasă de dreptul internațional, nici lui Trump. Și asta este extrem de grav. Spre ce fel de lume ne îndreptăm?”, s-a întrebat el.
Trump, un „narcissist compulsiv”
Trump, pe care diplomatul spaniol l-a descris drept un „narcisist compulsiv”, a încredințat tranziția de după capturarea lui Nicolas Maduro și a soției sale, Cilia Flores, de către armata americană adjunctului chavismului, actuala președintă interimară Delcy Rodriguez.
Pentru moment, a indicat el, „îi oferă ocazia să fie ascultătoare și să facă ce vor ei. Este un limbaj cu adevărat imperial: atât timp cât faci ce vreau eu, vei rămâne acolo, dar în ziua în care nu o vei face, te voi îndepărta așa cum i-am îndepărtat pe alții”.
„În realitate, Statele Unite nu au avut niciodată ca scop restabilirea democrației în intervențiile lor militare. De multe ori a fost invers. Sunt aici, în Chile; ce loc mai bun pentru a-ți aminti cum sunt intervențiile americane?', a concluzionat Borrell, referindu-se la sprijinul primit de generalul Augusto Pinochet pentru lovitura de stat din 1973.
Borrell critică „blândețea” UE
Borrell a criticat totodată „blândețea” cu care UE s-a referit la intervenția SUA în Venezuela și a îndemnat Bruxelles-ul să nu mai considere Washingtonul drept „marele său aliat”.
CITEȘTE ȘI:
Uniunea Europeană cheamă la moderație în criza dintre Venezuela și SUA. Șefa diplomației europene: „UE monitorizează îndeaproape situația”.
El a afirmat că acțiunile militare americane de la Caracas reprezintă „un puternic semnal de alarmă pentru Europa, pe care mulți lideri europeni, în special cei de la Bruxelles, refuză să-l audă”.
„Statele Unite sunt pregătite să-și instaureze propria lor ordine în zonele de influență, iar a continua să credem că este marele nostru aliat înseamnă a nega realitatea”, a declarat Borrell.
Trump va abandona Ucraina sau nu, în funcție de propriile interese
Potrivit diplomatului spaniol, există multe țări europene care cred că „singura soluție este să încerce să-l îmbuneze” pe Trump, deoarece „se tem că Statele Unite vor decide să nu mai protejeze Ucraina”.
„Este o atitudine blândă... Evident că este o tactică de a încerca să-l calmezi și să-l împiedici să abandoneze Ucraina, dar Trump va abandona Ucraina sau nu, în funcție de ce îi convine”, a adăugat el.
UE a emis duminică un comunicat, la aproape o zi și jumătate după capturarea lui Maduro, semnată de 26 din cele 27 de state membre (toate cu excepția Ungariei premierului Viktor Orban, aliat al lui Trump), în care nu a criticat acțiunile Washingtonului și a făcut doar un apel la „calm și reținere” și la respectarea dreptului international, menționează sursa citată.
Investiții în apărare. Ce va face Europa pentru Groenlanda?
„Dacă mâine Trump decide să ia cu forța Groenlanda - ceea ce nu ar fi prea greu, deoarece are deja suficiente baze americane acolo pentru a coborî steagul danez și a-l ridica pe cel american fără a trage un foc de armă - ce am spune noi, europenii, sau ce am putea face?, a întrebat el.
CITEȘTE ȘI:
Groenlanda, în vizorul administrației Trump. Oficial de la Casa Albă: „Nimeni nu s-ar lupta cu SUA pentru insulă”.
Pentru politicianul spaniol, soluția este ca blocul european „să găsească mijloacele pentru a-și asigura propria apărare”.
„Europa a trăit confortabil sub umbrela protectoare a Statelor Unite; astăzi este un protectorat militar, iar aceasta nu este o soluție bună, fiindcă, dacă protectorul decide să nu te protejeze, rămâi descoperit”, a concluzionat el.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI:
