Electric Castle

Wet Leg anulează concertul de la Electric Castle 2026! Trupa invocă probleme de sănătate.

Trupa britanică Wet Leg nu va mai urca pe scena Electric Castle 2026.

Formația britanică Wet Leg și-a anulat concertul programat la Electric Castle 2026. | Foto: Imagine generată cu ajutorul AI Formația britanică Wet Leg și-a anulat concertul programat la Electric Castle 2026. | Foto: Imagine generată cu ajutorul AI

 

 


 

Formația britanică Wet Leg și-a anulat concertul programat la Electric Castle 2026.


 

Anunțul a fost făcut vineri de formație, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care membrii trupei spun că sunt nevoiți să își anuleze concertul de la Bonțida din cauza unor probleme de sănătate apărute în cadrul formației.


Mesajul a fost redistribuit și de organizatorii Electric Castle pe pagina oficială de Instagram.

„Dragi, România. Suntem devastați să vă spunem că nu vom putea susține concertul nostru de la Electric Castle din acest weekend din cauza unor probleme de sănătate din cadrul trupei”, au transmis artiștii.


Potrivit acestora, membrii formației sunt în perioada de recuperare și urmează recomandările medicilor, motiv pentru care au fost nevoiți să renunțe temporar la concerte.

„Sunt pe drumul spre recuperare, dar trebuie să urmeze sfatul medicilor și să evite călătoriile și concertele pentru încă o perioadă”, se arată în mesaj.


Trupa și-a cerut scuze fanilor din România

Membrii Wet Leg spun că regretă faptul că nu vor putea ajunge pentru prima dată în România și le-au transmis scuze fanilor care își doreau să îi vadă la Electric Castle.

„Suntem foarte triști că ratăm această oportunitate de a vizita România și de a cânta pentru voi pentru prima dată. Știm că mulți dintre voi au făcut eforturi mari pentru a fi acolo și ne pare foarte rău pentru dezamăgirea și inconvenientele create”, au transmis artiștii.

La finalul mesajului, trupa le-a mulțumit fanilor pentru susținere și a precizat că speră să revină pe scenă la capacitate maximă pentru următoarele concerte programate săptămâna viitoare.

Wet Leg figura în line-up-ul celei de-a 12-a ediții a Electric Castle, festival care se desfășoară în perioada 16–20 iulie, la Castelul Bánffy din Bonțida.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Teddy Swims și Twenty One Pilots urcă pe scena Electric Castle. A doua zi de festival aduce peste 22 de tone de echipamente și zeci de mii de participanți!

„Am stat ilegal trei zile la Electric Castle!” Povestea amuzantă a unui festivalier revenit după șapte ani la Bonțida

Primii festivalieri au intrat în Electric Castle 2026. „We are so back”, mesajul care i-a întâmpinat la Bonțida

Ultimele Stiri
abonare newsletter