Educație
Câte clase vor avea școlile clujene din toamnă? IȘJ a aprobat planul pentru unitățile de învățământ.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj a stabilit numărul claselor de la unitățile de învățămând din județ, odată cu începerea anului școlar 2026-2027.
IȘJ Cluj a aprobat a stabilit numărul claselor la școlile din Cluj, odată cu începerea anului școlar 2025-2026 | Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a aprobat Proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027
Proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 a fost elaborat în conformitate cu „Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2026-2027”, aprobată prin O.M.E.C. 6696/14.11.2025, în urma analizării propunerilor venite din partea unităților de învățământ preuniversitar din județ, a solicitărilor agenților economici pentru clasele de învățământ tehnologic și dual, a promovabilității la examenul de bacalaureat și a datelor rezultate din chestionarea opțiunilor elevilor din clasele a VIII-a, cu privire la continuarea studiilor în învățământul liceal.
În privința fundamentării proiectului planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 s-a ținut cont de criteriile generale, precum și de criteriile cu specific legislativ, demografic, geografic, economic și al relevanței.
Potrivit criteriului demografic, datele statistice furnizate de Institutul de statistică privind evoluția demografică a populației de vârstă școlară, a densității acesteia, a componenței etnice, au constituit principalele referințe, iar, potrivit criteriului geografic, s-a urmărit accesul la educație al tuturor copiilor și elevilor, atât din mediul rural, cât și din mediul urban al județului, cu ofertă educațională pentru toate nivelele.
Raportat la criteriul economic, s-a urmărit ca specializările pentru nivel liceal, precum și calificările pentru învățământul tehnologic dual să valorifice potențialul de dezvoltare socio-economică din zonă, în scopul creșterii inserției socio-profesionale a absolvenților, în concordanță cu solicitările agenților economici, țintele de ocupare a pieței muncii și a acreditărilor pe care unitățile de învățământ tehnologic le dețin.
Potrivit criteriului relevanței, având în vedere specificitatea județului s-au asigurat forme de învățământ și niveluri corespunzătoare și pentru învățământul copiilor cu cerințe educaționale speciale, pentru asigurarea solicitărilor unităților de învățământ liceal vocațional teologic, artistic și sportiv, precum și a solicitărilor pentru învățământul în limbile minorităților naționale maghiară și germană.
În vederea reducerii fenomenului de părăsire timpurie a școlii au fost prevăzute clase pentru învățământul seral, cu frecvență redusă și organizarea programului „A doua șansă”, precum și clase pentru învățământul postliceal și școala de maiștri.
În egală măsură s-a ținut cont de numărul solicitărilor absolvenților de zece clase de liceu din promoțiile anterioare, a absolvenților învățământului profesional din seria curentă și din seriile anterioare, s-au realizat propunerile pentru clasele de început de ciclu superior al liceului, clasa a XI-a seral, filiera tehnologică.
Cât clase vor fi în școlile din județul Cluj?
Cu toți acești indicatori cumulați, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Cluj a aprobat, pentru anul școlar 2026-2027, următoarele cifre de școlarizare:
- Învățământul antepreșcolar: 168 de grupe, față de 152 propuse pentru anul școlar în curs;
- Învățământul preșcolar: 271 de grupe cu Program Normal, față de 287 în anul școlar în curs, 597 grupe cu Program Prelungit, față de 564 în anul școlar în curs, cererea fiind mai mare la grupele cu Program Prelungit;
3. Învățământul primar: 1.600 de clase, față de 1.586 în anul școlar în curs, din care 363,49 de clase pregătitoare;
- Învățământul gimnazial: 1.071 de clase, din care 282,92 clase a V-a, față de 280,48 în anul școlar în curs;
- Pentru învățământ liceal, au fost alocate 225 clase a IX-a, față de 250 de clase propuse pentru anul școlar în curs, având în vedere numărul mai mic al elevilor din clasa a VIII-a, înscriși în anul școlar 2025-2026, respectiv 5.716, la care se adaugă, în medie, 350 de elevi veniți din județele limitrofe, având în vedere anumite specializări existente doar în liceele vocaționale clujene, inclusiv în școlile cu predare în limbile minorităților naționale. Numărul mai mic de clase a IX-a se explică, pe lângă numărul elevilor din clasele a VIII -a și prin efectivele diferite la clasa a IX-a stabilite prin cadrul legislativ, raportat la anul școlar în curs.
Aceste clase sunt repartizate astfel: 199 clase a IX-a cu predare în limba română, 2 clase a IX-a cu predare în limba germană, 24 clase a IX-a cu predare în limba maghiară;
Din punctul de vedere al distribuției pe filiere, profiluri și specializări, ponderea claselor se prezintă astfel: 100,5 clase învățământ liceal teoretic, 26,5 clase învățământ liceal vocațional, 98 de clase învățământ liceal tehnologic, din care 10 clase învățământ tehnologic dual;
- Învățământ seral și învățământ cu Frecvență redusă: 47 de clase învățământ seral, din care 2 clase a IX-a și 11 clase a XI-a;
- Învățământ postliceal și de maiști: 63 de clase învățământ postliceal, din care pentru anul I-42 de clase (39 de clase la zi și 3 clase la seral), 11 clase de maiștri, din care pentru anul I-6 clase( 4 clase la zi și 2 clase la seral);
- Învățământul special: 229 clase, cu 11 clase mai mult față de anul școlar în curs;
- Cluburile sportive, cluburi și Palatul Copiilor Cluj: 8923 locuri, cu 459 de locuri mai mult, față de anul școlar în curs;
- Pentru învățământul particular, unitățile de învățământ au propus 703 clase, cu 14 clase mai mult față de anul școlar curent.
„Elaborarea Proiectului planului de școlarizare este cea mai importantă activitate de pregătire a anului școlar următor. În funcție de numărulgrupelor și al claselor aprobate pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar, se realizează proiectul de încadrare cu personal didactic și se publică lista posturilor vacante ce urmează a fi ocupate în cadrul etapelor de mișcare a personalului didactic, de asemenea, se comandă manuale școlare și se iau decizii organizatorice la nivelul unităților de învățământ. Județul Cluj are o rețea de unități de învățământ care acoperă specializări și calificările pentru toate filierele și profilurile, iar în învățământul vocațional teologic, de artă și sportiv, precum și în școlile în care învață copii cu cerințe educaționale speciale vin, în fiecare an, copii și din județele limitrofe, având în vedere calitatea serviciilor educaționale și infrastructura la standarde ridicate. Este îmbucurător faptul că numărul prognozat al copiilor și al elevilor pentru anul școlar viitor este în creștere semnificativă, mai puțin la clasa a IX-a, unde apare și o noutate legislativă. Din toamnă nu va mai exista nivelul de învățământ profesional, toate clasele a IX-a vor fi clase de liceu, iar învățământul liceal tehnologic va avea și forma de învățământ dual, care se desfășoară la solicitarea agenților economici. Anul școlar viitor va aduce, pe lângă noile planuri cadru la clasa a IX-a de liceu și o reașezare a infrastructurii educaționale a unităților de învățământ preuniversitar, care, prin proiectele derulate de autoritățile publice locale, au beneficiat de ample lucrări de reabilitare, moderizare, construirea de spații noi, astfel încât să putem oferi standardele de calitate pe care beneficiarii sistemului de educație din județul Cluj le așteaptă.”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
