Actualitate

Arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, despre dezvoltarea regională: „Simplificarea și digitalizarea sunt cheia”

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță a spus că simplificarea proceselor administrative este cheia dezvoltării regionale.

Arhitectul șef al județului Cluj: „Trebuie să punem cetățeanul pe primul loc” | Foto: monitorulcj.ro Arhitectul șef al județului Cluj: „Trebuie să punem cetățeanul pe primul loc” | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

 


Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță a vorbit, joi, 12 martie 2026, în cadrul panelului „Dezvoltare regională: Comunități locale, investiții și coeziune teritorială” de la Conferința Regională a Patronarului Societăților din Construcții (PSC) Transilvania despre cum poate fi transformat urbanismul dintr-o procedură administrativă, într-un instrument real de dezvoltare strategică.

 


 

„Suntem în momentul în care să punem interesul cetățenilor, persoane fizice sau juridice, înainte de laturile democratice. Nu trebuie să modificăm foarte mult. Ci ne trebuie voință”, a spus Claudiu Salanță


Arhitectul șef al Clujului a prezentat câteva lucruri care au fost implementate cu succes la Consiliul Județean, sub coordonarea președintelui CJ Cluj, Alin Tișe.

CJ Cluj a simplificat urbanismul din județ

La nivel de comune există o problemă de specialiști. Nimeni nu va merge să stea pe un salariu de 3.000 de lei. Atunci, CJ Cluj are sarcina de a prelua competențele de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizaților. La nivelul județului Cluj sunt 75 de comune, iar 60 sunt la Consiliul Județean și noi emitem autorizații. Anu trecut am emis 3.200 de certificate de urbanism și peste 800 de autorizații. Acesta este doar un palier birocratici. Am emis, în medie, în 7 zile”, a spus Claudiu Salanță.


Potrivit acestuia, CJ Cluj a mers mai departe pentru a simplifica demersurile pentru cetățeni.

„Ne-am gândit să fie și digital, un demers acum 5 ani. Am ajuns pilot național la diverse etape. Suntem conectați direct cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Am încheiat luna ianuarie și februarie 2026, cu 100% digital. Chiar și cererile fizice pe hârtie sunt digitalizate. Pe e-mail. Nu mai sunt necesare drumuri la CJ”, a mai spus Claiudiu Salanță.

Al treilea palier este cel al Planului Urbanistic Detaliu (PUD) și Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

„Am reușit să coagulăm un compartiment de planificare teritorială. Sunt patru angajați. Facem noi PUZ-urile. Facem asta de 6 ani de zile. Anul trecut am făcut 126 de hectare de PUZ-uri. Ne-a dus mai departe, pentru că este nevoie de Planuri Urbanistice Generale (PUG) în comune. Ne-am înhămat și facem 14 PUG-uri în paralel. Luna viitoare intrăm în avizare cu toate 14. Credem că se poate performanță și în administrație”, a mai spus Claudiu Salanță.

Claudiu Salanță: „Trebuie să punem cetățeanul pe primul loc”

Potrivit arhitectului șef al județului Cluj, statul nu mai trebuie să fie o povară pentru cetățean, în niciun demers.

„Trebuie să punem necesitatea cetățeanului pe primul loc și să încercăm să simplificăm. Cât timp facem asta, eu cred că statul mai are o șansă”, a mai spus Claudiu Salanță.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

FOTO. Casă din Mărișel, dată exemplu de arhitectul județului. Salanță: „Se poate și arhitectură rurală de calitate!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter