Actualitate

UE sau SUA. Ce aleg românii?

Uniunea Europeană sau Statele Unite: Ce spun românii despre poziționarea României în contextul tensiunilor dintre UE și administrația americană condusă de Donald Trump?

Uniunea Europeană sau Statele Unite: Ce spun românii despre poziționarea României în contextul tensiunilor dintre UE și administrația americană condusă de Donald Trump?|Foto: DepositPhotos.com Uniunea Europeană sau Statele Unite: Ce spun românii despre poziționarea României în contextul tensiunilor dintre UE și administrația americană condusă de Donald Trump?|Foto: DepositPhotos.com

 

 


Românii preferă o politică externă de echilibru între Uniunea Europeană şi Statele Unite, potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 2-6 martie 2026.

CITEȘTE ȘI: 
Cu un război la graniță, românii sunt tot mai îngrjiorați de vulnerabilizarea țării în plan extern: 48% susțin prioritizarea intereselor naționale de securitate, chiar și în situația unor diferențe față de pozițiile UE

Opțiunile românilor indică „o cultură strategică pragmatică”, arată directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 


UE sau SUA. Ce aleg românii?

Puțin peste jumătate dintre români (50,4%) consideră că, în contextul tensiunilor dintre Uniunea Europeană și Administrația americană condusă de Donald Trump, România ar trebui să mențină un echilibru între blocul comunitar și Statele Unite,

În același timp, 22,7% cred că România ar trebui să se alinieze mai mult poziției UE, iar 22,1% cred că țara noastră ar trebui să întărească relația cu SUA.


Sursa: INSCOP Research

Votanții PSD și PNL, femeile, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din urbanul mic și angajații din sectorul public cred într-o proporție mai mare decât restul populației că România ar trebui să mențină un echilibru între UE și SUA. 

CITEȘTE ȘI: 
Votanții AUR și PSD, printre cei mai vulnerabili în fața supersițiilor și a teoriilor conspiraționiste: peste 50% cred că tehnologiile moderne sunt folosite pentru a manipula populația, iar deciziile importante pentru țară sunt controlate din exterior

Sunt de părere că România ar trebui să se alinieze mai mult poziției UE în special: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București. Cred că România ar trebui să întărească relația cu SUA în special: votanții AUR, bărbații, persoanele cu educație primară, locuitorii din mediul rural.


 „Opinia publică pare să privilegieze o strategie de echilibru în politica externă, ceea ce indică o cultură strategică pragmatică: românii nu percep relația cu UE și cea cu SUA ca fiind alternative exclusive, ci ca piloni complementari ai securității și prosperității țării. Această preferință sugerează o orientare structurală pro-occidentală, dar în același timp o sensibilitate față de riscurile polarizării geopolitice, ceea ce împinge opinia publică spre soluții de echilibru în defavorarea unor alinieri rigide. Este o reflecție a unei maturități profunde, ancorată în istoria și geografia specifice României”, explică Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research. 

Participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace

În ceea ce privește participarea președintelui la Consiliul pentru Pace, 57,8% dintre cei chestionați consideră că decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a merge la Washington, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiativă a președintelui SUA, Donald Trump, a fost mai degrabă o decizie bună


CITEȘTE ȘI: 
Sondaj: 44% dintre români consideră că țara noastră ar fi trebuit să adere la Consiliul pentru Pace!

Sursa: INSCOP Research

32,7% apreciază decizia ca fiind mai degrabă proastă. Ponderea non-răspunsurilor este de 9,6%, potrivit aceluiași sondaj.

Conform datelor sociologice, consideră că participarea președintelui la Consiliul pentru Pace de la Washington a fost o decizie bună în proporții mai mari decât media populației: votanții PSD, PNL și USR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din Capitală. 

Sunt de părerea contrarie mai ales: votanții AUR, persoanele între 45 și 59 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din mediul rural și angajații din sectorul privat.

„În ceea ce privește evaluarea participării președintelui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace inițiat de președintele SUA, Donald Trump, majoritatea societății legitimează decizia șefului statului percepută ca servind interesului strategic al țării. În ansamblu, datele reflectă o așteptare socială pentru o politică externă autonomă în interiorul alianțelor occidentale, în care România rămâne ferm ancorată în Occident, dar încearcă să își maximizeze interesele particulare în spațiul de manevră diplomatică între partenerii săi principali, la fel cum procedează orice alt stat membru al acestor alianțe”, a adăugat directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 

Datele Barometrului Informat.ro – INSCOP Research au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

55% dintre români nu ar ajuta militar Republica Moldova dacă ar fi atacată de Rusia

Topul încrederii în politicieni: Nicușor Dan și Ilie Bolojan, pe primele poziții. Cine deschide clasamentul notorietății personalităților politice?

Aproape jumătate dintre români vor exerciții de tras cu arma pentru liceeni. Ce ar face dacă ne-ar ataca Rusia?

Ultimele Stiri
abonare newsletter