Educație

Zăpada paralizează școlile din Cluj. Cursuri suspendate, sute de copii sunt blocați în case!

Haos din cauza vremii în județul Cluj: școli închise și transport imposibil pentru navetiști.

Elevii din Băișoara și stațiunea Muntele Băișorii nu au putut ajunge la școală din cauza nămeților | Foto: monitorulcj.ro Elevii din Băișoara și stațiunea Muntele Băișorii nu au putut ajunge la școală din cauza nămeților | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Zeci de școli din județul Cluj și-au suspendat activitatea din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În zona de munte copiii nu au putut ajunge la ore din cauza nămeților.


 

 


Potrivit unei informări a Prefecturii Cluj, în șase unități de învățământ cursurile au fost suspendate, iar în alte 20, elevii navetiști nu au putut ajunge la școală din cauza zăpezii.

În ceea ce privește situația unităților de învățământ, datele ISJ Cluj sunt următoarele: 


6 unități de învățământ preuniversitar cu activitatea educațională suspendată:

  • Școala Gimnazială Ploscoș
  • Școala Gimnazială Aluniș
  • Școala Primară Aiton
  • Școala Gimnazială Râșca
  • Școala Gimnazială Așchileu
  • Școala Gimnazială Măgurele Răcătău, structură Muntele Rece
  • Școala Gimnazială Căianu, Grădinița cu Program Normal Vaida-Cămăraș

1 unitate de învățământ preuniversitar cu activitate online din cauza avariei la centrala termică:

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej

20 unități de învățământ preuniversitar la care elevii navetiști nu pot ajunge din cauza condițiilor meteo:

  • Școala Gimnazială Ciurila
  • Școala Gimnazială „Ștefan Micle” Feleacu (elevii din localitatea Gheorghieni)
  • Școala Gimnazială Frata
  • Școala Gimnazială Tureni
  • Școala Gimnazială Chiuiești (elevii din localitatea Huța)
  • Școala Gimnazială Cășeiu (elevii din localitatea Valea Gugii)
  • Școala Gimnazială Nireș (elevii din localitatea Mănăstirea)
  • Școala Gimnazială Vad (elevii navetiști)
  • Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara (eleviii din localitatea Muntele Băișorii)
  • Școala Gimnazială Cămărașu (elevii de la Năoiu)
  • Școala Gimnazială Iara (elevii din localitățile Cocova, Masca și Agriș)
  • Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii (elevii navetiști)
  • Școala Gimnazială Valea Ierii (elevii din localitatea Cerc)
  • Școala Gimnazială Negreni (elevii din localitatea Prelucele)
  • Școala Gimnazială Săcuieu (elevii din localitățile Rogojel și Vișan)
  • Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla (elevii din localitățile Silivaș, Băița)
  • Școala Gimnazială Borșa
  • Școala Gimnazială Chinteni (elevii din localitățile Feurdeni, Deușu)
  • Școala Gimnazială Specială (elevii din localitatea Suceagu)
  • Școala Gimnazială Ceanu Mare (elevii din localitatea Iacobeni)

Județul Cluj, sub cod galben de zăpadă

Județul Cluj se află sub o avertizare de cod galben de zăpadă, vreme rece și ger până sâmbătă dimineața la ora 10.


Județul Cluj se află sub cod galben de precipitații însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului | Foto: meteoromania.ro

Fenomene vizate: precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece și ger

Pe parcursul zilei de joi (8 ianuarie) va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, vor fi precipitații mixte în Muntenia și sudul Moldovei și mai ales ploi în Dobrogea. Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a țării și în zona montană, în general de 3...10 cm. Pe arii restrânse se va depune polei, îndeosebi în sud-estul Moldovei.

Vântul va avea intensificări în sudul, centrul și estul țării, cu viteze în general de 45…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 60…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării, astfel încât maximele vor fi cuprinse în general între -5 și 3 grade, cu valori mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 8...10 grade. 

Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul țării se vor încadra în general între -15 și -5 grade.

Vineri (9 ianuarie) vremea se va menține rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -15 și -10 grade.

Începând din seara zilei de vineri (9 ianuarie) aria precipitațiilor va cuprinde sud-vestul teritoriului. Acestea vor fi la început mixte și vor favoriza depunerile de polei, apoi vor predomina ninsorile.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc a curăţat de zăpadă trotuarul din faţa Primăriei: „Haideți să ne curățăm trotuarele, fiecare în fața casei sau blocului nostru!”

Ninge pe Transfăgărăşan! Stratul de zăpadă măsoară 16 centimetri la Bâlea Lac. VIDEO

4.000 de elevi din toată țara stau acasă din cauza gripei. 7 școli închise parțial în Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter