Educație

Elevii de la Colegiul „Emil Racoviță” Cluj, premiați după rezultatele extraordinare de la concursul de robotică NextLabTech

Elevii de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj au fost premiați, vineri, 7 noiembrie 2025, după ce au dominat concursul de robotică NextLabTech.

Elevii de la Colegiu Național „Emil Racoviță” Cluj, premiați pentru rezultate excepționale la concursul de robotică NextLabTech | Foto: Mădălina Ivan, monitorulcj.ro Elevii de la Colegiu Național „Emil Racoviță” Cluj, premiați pentru rezultate excepționale la concursul de robotică NextLabTech | Foto: Mădălina Ivan, monitorulcj.ro

 

 


 

Clujul, prin elevii de gimnaziu ai Colegiului Național „Emil Racoviță" din Cluj-Napoca (CNER), a dominat pur și simplu topul finalei naționale a concursului de robotică NextLabTech, ediția 2025 și a ocupat locurile 1, 2, 3, 4, 5, 8 și 9 la proba line-follower basic! 


 

 


Un grup de nouă elevi din clasa a VI-a de la Colegiul Național „Emil Racoviță” au impresionat la concursul de robotică NextLab.Tech: pentru a ajunge în finala națională, care s-a desfășurat în 1 noiembrie, ei au fost nevoiți să treacă prin două faze de selecție și să depună eforturi considerabile. Tinerii au muncit vreme de cinci luni în cadrul clubului de robotică al școlii. 

După faptă și răsplată. Vineri, 7 noiembrie, elevii de la Colegiu „Emil Racoviță” au fost premiați pentru performanța impresionantă.


Copii au primit medalii, diplome și au fost aplaudați pentru reușitele lor. 

Deoarece a fost unn concurs școlar recunoscut oficial de Ministerul Educației, elevii vor primi din partea ministerului de resort și premii în bani:


  • Premiul I = 1.000 lei
  • Premiul II = 700 lei
  • Premiul III = 500 lei
  • Mențiune = 300 lei

Directorul Colegiului „Emil Racoviță Cluj”: „Este ceva deosebit”

În cadrul evenimentului de premiere a luat cuvântul directorul Colegiul „Emil Racoviță”, Adrian Magdaș.

„Din mai până acum, copiii să fie primii pe țară după câteva luni de pregătire este ceva extraordinar. Dacă părinții au dorit să se implice în educația copiilor, atunci am hotărât să fim parteneri. Este ceva deosebit, ca elevi de clasa a VI-a să se alăture elevilor olimpici și internaționali ai școlii și să fie primii șapte din țară dintr-un total de 10 premiați. Este ceva ieșit din comun. Mulțumesc tuturor de implicare”, a declarat Adrian Magdaș. 

Directorul școlii a anunțat că, de săptămâna viitoare, unitatea de învățământ va avea o sală dedicată echipei de robotică a gimnaziului, unde o să aibă toate condițiile pentru a se pregăti în continuare.

La premiere, despre experiența copiilor în acest proiect a vorbit și Sergiu Crișan, părinte voluntar.

„Copii au fost implicați trup și suflet. S-a văzut și în concurs când s-au ajutat foarte mult între ei și s-au susținut într-o manieră colegială. Pe lângă experiența de a construi roboți, ei au câștigat și experiența unui concurs național și experiența de a lucra în echipă. Eu cred că sunt mai apropiați, mai conectați și formează o echipă mult mai strânsă decât la începutul proiectului. Pe lângă recunoaștere efortului, premiul adus în școală înseamnă și o motivație suplimentară de a continua, de a evolua și a merge la competiții mai avansate”, a declarat Sergiu Crișan, părinte voluntar.

Dintre cei peste 130 de elevi din toată țara calificați la etapa națională a acestui concurs, la proba line-follower basic, dintre care peste 100 s-au prezentat la concurs și au susținut efectiv proba, elevii clubului de robotică al CNER gimnaziu, care au obținut performanțe deosebite și medalii de „robocampion”, sunt:

  • Elena Betea – 6D (locul 1 și premiul I cu 11,43 secunde)
  • Albert Nistor – 6B (locul 2 și premiul II cu 11,93 secunde)
  • Alex Betea – 6D (locul 3 și premiul III cu 12,24 secunde)
  • Cezar Ferdeș – 6D (locul 4 și mențiune cu 12,26 secunde)
  • Marc Simonca – 6B (locul 5 și mențiune cu 13,57 secunde)
  • Tudor Sima – 6D (locul 8 și mențiune cu 13,98 secunde)
  • Anastasia Crișan – 6B (locul 9 și mențiune cu 14,42 secunde)

Alți doi elevi ai clubului (David Beuran - 6B și Sofia Rusu - 6D) s-au calificat și au participat la finala națională, dar, din păcate, au avut ghinionul să nu le funcționeze roboții în sala de concurs, din cauze tehnice care nu au ținut de ei. În schimb, ei și-au ajutat colegii și au câștigat experiența participării la o finală națională foarte competitivă, o performanță în sine și vor avea șansa, anul viitor, să-și ia revanșa.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Rezultate excepționale pentru Cluj în finala concursului de robotică NextLabTech: elevii de la „Emil Racoviță” domină topul național

Nouă elevi din Cluj s-au calificat în finala națională a concursului de robotică NextLab.Tech

Ultimele Stiri
abonare newsletter