Educație
34 de burse oferite prin concurs de Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” pentru anul școlar și universitar 2025-2026
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” oferă 34 de burse de studiu pentru anul şcolar şi universitar 2025-2026.

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” anunță deschiderea unui nou concurs pentru 34 de burse oferite elevilor de liceu, studenților, masteranzilor și doctoranzilor, în anul școlar și universitar 2025-2026, repartizate după cum urmează:
*18 burse pentru elevi, în valoare de 300 lei pe lună
*12 burse pentru studenți, în valoare de 400 lei pe lună
*3 burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 400 lei pe lună
*1 bursă de cercetare pentru doctorat, în valoare de 500 lei pe lună
34 de burse oferite prin concurs de Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” pentru anul școlar și universitar 2025-2026
Bursele pentru elevi se acordă pe o perioadă de 8 luni, cele pentru studenți și masteranzi pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctorat se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu 25 noiembrie 2025.
Masteranzii și doctoranzii interesați de aceste burse vor trebui să prezinte un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară, din domeniile propuse: teologia și interpretarea științelor, teologia și bioetica, teologia și mediul înconjurător, teologia și artele, teologia și lumea.
Calendarul și etapele desfășurării concursului:
*31 Octombrie 2025, termenul limită pentru depunerea dosarelor, direct sau prin poștă, la sediul Fundației (400117 Cluj-Napoca, P-ța Avram Iancu 18)
*10 Noiembrie 2025 afișarea rezultatelor
*11 Noiembrie 2025 contestații și afișarea rezultatelor finale
Condițiile de participare, fișa tip a aplicantului, precum și actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director al Fundației și publicat pe situl www.fundatiabartolomeu.ro. Fundația va încheia cu fiecare bursier un contract în care vor fi prevăzute drepturile și obligațiile ce revin ambelor părți pe toată perioada derulării bursei.
Fondul alocat pentru burse, peste 100.000 de lei
Fondul alocat pentru bursele din acest an școlar este de 103.200 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 567 de burse unor tineri din întreaga țară, în valoare totală de 1.551.900 lei.
Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a fost înființată în urmă cu 17 ani de vrednicul de pomenire Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Anania și reprezintă proiectul generos și inspirat al unui om cu viziuni largi, care a știut să ofere și după plecarea sa din această lume o șansă pentru tinerii merituoși, dar lipsiți de posibilități materiale. Fundația are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoși dar lipsiți de posibilități financiare, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinței fondatorului ei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: