Educație
Sindicatele din învățământ, apel către președinte pentru blocarea „măsurilor anti-educație”. Nicușor Dan a promulgat pachetul de măsuri fiscale.
Sindicatele din Educație au depus, vineri, un memoriu la Palatul Cotroceni prin care i-au cerut președintelui să nu promulge „măsurile anti-educație”.

Sindicatele din învățământ au trimis, vineri, un memoriu președintelui Nicușor Dan, în care îi solicită ca, în calitate de mediator între stat și societate, să vină în sprijinul învățământului românesc, prin blocarea „măsurilor anti-educație cuprinse în Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare”.
CITEȘTE ȘI:
Profesorii reiau protestele în educație. Noul an școlar, sub semnul manifestațiilor de stradă.
Între timp, aflat în vizită oficială în Austria, președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat primul pachet de măsuri fiscale.
Sindicatele din învățământ, apel către președinte pentru blocarea „măsurilor anti-educație”
Potrivit sindicaliștilor, măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, vor avea „consecințe deosebit de grave asupra angajaților din învățământ și a beneficiarilor educației”.
Creșterea normei didactice, reducerea fondului pentru burse și reducerea valorii plății cu ora în cazul profesorilor sunt principalele măsuri care provoacă îngrijorare în rândul cadrelor didactice.
În cazul în care nu se va proceda la eliminarea prevederilor „anti-educație”, sindicaliștii avertizează asupra dispariției a cel puțin 15.000 de norme/posturi didactice, cu riscul ca, începând cu 1 septembrie, mii de cadre didactice să rămână fără serviciu.
Sindicaliștii din învățământ avertizează și asupra riscului concedierii personalului didactic auxiliar și administrativ încadrat la nivelul unităților care vor fi comasate, revenirea la efectivele de elevi/preșcolari „istorice” și comasări de grupe/clase, având drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de norme/posturi, potrivit mesajului publicat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
CITEȘTE ȘI:
Mircea Miclea, despre impactul măsurilor de austeritate asupra învățământului: „S-au fabricat datele pentru a susține politica. Nu există niciun fel de viziune”
Mai mult, potrivit fostului ministru al Educației, noile reglementări propuse nu au la bază date științifice solide: din contră, datele au fost „fabricate” pentru a susține politica.
„Nu a fost o politică în care să pornească întâi de la date și apoi să construiască, ci s-a construit politica și apoi s-au fabricat sau s-au decupat date care să o susțină. Acest demers este contraproductiv”, arată profesorul Mircea Miclea în interviul publicat de Spotmedia.ro
„Deși suntem pe ultimul loc în Europa la alocarea de PIB pentru educație, în continuare se taie din banii alocați educației, ceea ce mie mi se pare, dincolo de această măsură contabilicească, o măsură complet greșită din punct de vedere al interesului național și al dezvoltării educației și democrației în această țară. Am văzut cu toții că democrația a avut de suferit din cauza educației deficitare”, spune Mircea Miclea.
Vineri, președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat primul pachet de măsuri fiscale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: