Educație

Învățământ „la grămadă”. Undă verde pentru aglomerarea claselor de elevi.

Din anul școlar 2024-2025, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu.

Elevi cu flori în mână în prima zi de școală. Foto: Facebook Emil Boc Elevi cu flori în mână în prima zi de școală. Foto: Facebook Emil Boc

 

 


Din anul școlar 2024-2025, școlile pot solicita inspectoratelor școlare, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau diminuarea cu 2 elevi sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de Legea învățământului preuniversitar, potrivit unui proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației. 

 


Ministerul Educației poate aproba funcționarea de clase cu efective mai mari față de cele aprobate de către inspectorarele școlare.

Dacă a fost aprobată suplimentarea, inspectoratele școlare au obligația de a informa autoritatea publică locală în vederea asigurării finanțării.


Dacă la nivelul școlii există clase paralele care permit cuprinderea copiilor pentru care s-a făcut solicitarea peste efectivul maxim, atunci aceste situații nu vor fi considerate excepționale.

Ministerul Educației poate aproba clase în care numărul elevilor să-l depășească pe cel prevăzut de Legea învățământului preuniversitar


Spre exemplu, pentru grupa mare de la creșă, Ministerul Educației poate aproba mai mult de 22 de copii. La gimnaziu și liceu pot să fie peste 28 de elevi.

„Art. 5 Ministerul Educației poate aproba funcționarea formațiunilor de studiu cu efective mai mari față de cele aprobate de către ISJ, astfel:


pentru educația timpurie, nivel antepreșcolar:

grupa mică, mai mult de 11;
grupa mijlocie, mai mult de 17;
grupa mare, mai mult de 22;

pentru educația timpurie, nivel preșcolar, mai mult de 22;
pentru învățământul primar, mai mult de 24;
pentru învățământul gimnazial, mai mult de 28;
pentru învățământul sportiv și de artă, mai mult de 26;
pentru învățământul liceal, inclusiv dual, mai mult de 28;
 pentru învățământul postliceal, mai mult de 30;

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Lucrările la Școala Gimnazială Nicolae Iorga, mai scumpe. Boc: „Plantăm 55 de arbori cu balot”

Cifre îngrijorătoare: Peste 15% dintre tinerii din România au absolvit cel mult gimnaziul

Proiect al Școlii Gimnaziale Speciale Huedin, finanțat prin PNRR. Copiii vor beneficia de ateliere, excursii și spectacole

Ultimele Stiri
abonare newsletter