Lucrările la noul corp de clădire a liceului „Dumitru Tăuțan” din Florești avansează: amenajarea interioară a fost finalizată, iar elevii vor avea parte de un spațiu verde la interior, ecosistem ce contribuie la un mediu mai sănătos și mai prietenos pentru învățare.
În urma repartizării computerizate a absolvenților claselor a VIII-a, 4.029 de elevi au fost admiși în liceele din Cluj. În același timp, zeci de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate, miercuri, de Ministerul Educației. Clasamentul liceelor din Cluj după ultima medie de admitere.
Potrivit planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, numărul copiilor și elevilor din Cluj crește semnificativ. Doar pentru ciclul primar vor fi înființate peste 100 de clase suplimentare.
Profesorii și universitarii clujeni semnează alături de alte câteva sute de cercetători și cadre didactice din țară o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației Ligia Deca prin care cer modificarea planurilor-cadru ce prevăd scoaterea disciplinelor umaniste din curricula școlară și transparentizarea echipelor de lucru.
Fizica, chimia, biologia și geografia nu mai apar în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real, la clasele a XI-a și a XII-a, iar psihologia și logica nu mai sunt pe lista disciplinelor de liceu, conform proiectului pentru modificarea planurilor-cadru pentru liceu.