Sport
Marius Copil se retrage la 36 de ani din tenisul profesionist!
Marius Copil (35 ani) și-a anunțat, marți, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
                            Foto: Marius Copil Facebook
 
Cele mai mari performanțe din cariera sa au fost două finale ATP la simplu, ambele în 2018, una pierdut în fața lui Roger Federer la Basel, iar alta în fața bosniacului Mirza Basic la Sofia. Marius Copil a cuceri un titlu ATP la dublu în 2015, la București, alături de Adrian Ungur.
Cea mai bună clasare a sa la simplu a fost locul 56 ocupat în 28 ianuarie 2019, iar la dublu, locul 182, pe 24 august 2015. Copil a jucat ultimul meci la simplu în urmă cu un an, la Heraklion, iar la dublu, în mai, la București, alături de Dan Alexandru Tomescu.
„După mulți ani minunați pe circuitul profesionist, a sosit momentul să anunț retragerea mea oficială din tenisul competitiv. Au fost ani plini de emoții, provocări și lecții. Ultimii ani n-au fost ușori, dar mi-au oferit timp să realizez cât de incredibilă a fost această călătorie.
Tenisul mi-a modelat viața, mi-a oferit prieteni, amintiri și experiențe pe care nu le voi uita niciodată. Le mulțumesc din inimă familiei mele — părinților mei pentru sacrificii, fratelui meu pentru înțelegere, soției mele pentru iubire și încredere, și soacrei mele pentru sprijinul necondiționat.
Mulțumesc antrenorilor și echipei care m-au format ca jucător și ca om, tuturor colegilor din Cupa Davis — în special Horia Tecău, Florin Mergea, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Victor Crivoi — pentru momentele trăite împreună.
Mulțumiri speciale Domnului Țiriac, Cosmin Hodor, Eric & Ștefan Sturdza, Loucas Ellinas, Federației Române de Tenis și nasului meu. Mulțumesc sponsorilor mei și, bineînțeles, fanilor mei — pentru dragostea, răbdarea și energia pe care mi le-ați oferit mereu.
Venind dintr-un oraș mic din România, am visat să joc un meci pentru țară, să intru în Top 100 ATP și să ajung într-o finală ATP. Pot spune cu mândrie că mi-am trăit 99% din vis.
A venit timpul pentru un nou capitol — să fiu soț, tată și să ofer mai departe din tot ce am învățat.”, a fost mesajul postat de Marius Copil pe Facebook.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
