Economie
Benzina premium, mai ieftină decât cea standard în Cluj, iar motorina s-a scumpit și e la un ultimul pas înainte de prețul de 10 lei/litru
Experții au estimat corect, prețul motorinei standard a ajuns la limita de 10 lei/litru, dar un aspect neobișnuit pe piața carburanților este faptul că, în anumite locații, benzina premium costă mai puțin decât cea standard.
Benzina premium, mai ieftină decât cea standard în Cluj-Napoca | Foto: monitorulcj.ro / Fotografie ilustrativă
Benzina standard a ajuns să fie mai scumpă decât cea premium, în anumite locații.
Astăzi, benzina standard s-a scumpit în Cluj-Napoca, însă costă mai mult decât cea premium.
Prețul minim al motorinei standard a ajuns de la 8,72 lei/litru, joi, la Petrom, la 8,92 lei/litru, sâmbătă, tot la Petrom.
Prețul maxim al benzinei standard este de 9,14 lei/litru, în Cluj-Napoca, sâmbătă, 2 mai 2026.
Benzina standard s-a scumpit și la OMW, de la 8,82 lei/litru, la 9,02 lei/litru.
Totuși, în anumite locații din Cluj-Napoca, benzina premium costă mai puțin decât cea standard.
La stațiile Rompetrol din Cluj, benzina premium costă 8,21 lei/litru, mai ieftin decât benzina standard de la oricare operator economic.
Litrul de motorină, 10 lei „rotunjit”
Înainte de minivacanța de 1 mai 2026, joi, 30 aprilie 2026, cea mai ieftină motorină standard din Cluj-Napoca se găsea la Mol, la prețul de 9,47 lei/litru, însă astăzi, 2 mai 2026, prețul maxim a ajuns la un ban de pragul de 10 lei/litru.
Astfel, sâmbătă, 2 mai 2026, prețul motorinei standard din Cluj-Napoca variază între 9,67 -9,99 lei/litru.
Cea mai ieftină motorină standard din Cluj o găsim la Rompetrol, la prețul de 9,67 lei/litru, mai scumpă cu 15 bani decât joi, 30 aprilie 2026.
Cea mai scumpă motorină standard din Cluj costă aproape 10 lei/litru (9.99 lei), la Gazprom.
Scumpiri au fost și la stațiile Lukoil, de la 9,79 lei/litru, la 9,94 lei/litru, dar și la Petrom, de la 9,58 lei/litru la 9,73 lei/litru.
Motorina standard costă mai mult și la OMV, de la 9,67 lei/litru, la 9,82 lei/litru.
Miercuri, 29 aprilie 2026, specialiștii au avertizat că, în contextul actual, este doar o chestiune de timp până când motorina va ajunge la pragul de 10 lei/litru.
„Vacanța de 1 mai vine la pachet cu creșteri de preț și potențială penurie locală, ceea ce trebuie să atragă vigilența celor care pleacă de acasă. Nu este vorba dacă se va scumpi motorina, ci cât de repede. Piața petrolului a reintrat într-o zonă de risc, iar efectele se simt deja în buzunarele șoferilor români (…) Mult mai realist este scenariul cu o nouă escaladare, o nouă panică în piață și motorina care împinge fără ezitare spre 10 lei pe litru. Pragul psihologic nu mai este o întrebare de «dacă», ci de «când»”, a atras atenția președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
Săptămâna trecută, circa 60 de stații Petrom au rămas fără motorină standard, inclusiv la Cluj-Napoca, unde sâmbătă, 25 aprilie 2026, la o stație Petrom din cartierul Mănăștur nu mai era nici stoc de benzină standard, practic, șoferii nu au avut ce carburant să cumpere de acolo, deoarece, la acea locație este comercializat doar combustibil standard, nu și premium.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
