Actualitate

Program special la transportul public din Cluj, de Crăciun. Ce se schimbă între 24 și 28 decembrie

Crăciunul nu aduce doar zile libere și drumuri mai rare prin oraș, ci și modificări în programul mijloacelor de transport public din Cluj-Napoca. Cei care merg în vizită la rude, la muncă sau pur și simplu vor petrece sărbătorile de iarnă la petrecerile organizate în localurile din Cluj-Napoca trebuie să știe că autobuzele și tramvaiele vor circula după un program special în perioada 24-28 decembrie.

Program special la transportul public din Cluj, de Crăciun | Foto: CTP - Facebook Program special la transportul public din Cluj, de Crăciun | Foto: CTP - Facebook

 

Cei care merg în vizită la rude, la muncă sau pur și simplu vor petrece sărbătorile de iarnă la petrecerile organizate în localurile din Cluj-Napoca trebuie să știe că autobuzele și tramvaiele vor circula după un program special în perioada 24-28 decembrie. În Ajun, circulația se va încheia mai devreme, în timp ce în zilele de Crăciun se va merge după program de duminică. De asemenea, pe 25 decembrie vor fi linii suspendate, curse suplimentare și programe speciale pe anumite trasee, inclusiv în zona VIVO! Cluj-Napoca.


Programul CTP de sărbători

Miercuri, 24 decembrie 2025 – Ajunul Crăciunului

• Transportul urban și metropolitan se va desfășura între orele 05:00 – 22:00;

• Conform programului de circulație aferent zilelor lucrătoare.


Joi, 25 decembrie | Vineri, 26 decembrie | Duminică, 28 decembrie 2025

• Transportul urban și metropolitan se va desfășura între orele 06:00 – 23:00;

• Conform programului de circulație pentru zilele de duminică.


Mențiuni speciale pentru data de 25 decembrie 2025:

• Liniile 28B și 43P (spre VIVO! Cluj-Napoca) vor fi suspendate;

• Transportul va fi suplimentat pe liniile 28 și 43B;


• Linia 24B va circula conform unui program special.

Sâmbătă, 27 decembrie 2025

• Transportul urban și metropolitan se va desfășura între orele 05:30 – 23:00;


• Conform programului de circulație pentru zilele de sâmbătă.

Transportul de noapte (24 – 28 decembrie 2025)

• Linia 25N (str. Unirii – str. Bucium): între 23:00 – 01:30(ora 01:00 – ultimele plecări din capetele de linie)

• Liniile 5N (str. Traian Vuia – P-ța Gării) și 54N (cart. Zorilor – cart. Grigorescu): între 23:00 – 00:30(ora 00:00 – ultimele plecări din capetele de linie)

Excepție: În 24 decembrie 2025 – Ajunul Crăciunului, transportul de noapte va fi asigurat începând cu ora 22:30.

Frecvența curselor: din 30 în 30 de minute.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Tramvaiul lui Moș Crăciun a pornit la drum în Cluj-Napoca. Programul călătoriilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter