Economie
Schimbări la companiile mari. Impozitul pentru cele cu afaceri de peste 50 mil. euro va fi înlocuit cu o taxă pe afliliați.
Impozitul pentru companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro va fi eliminat și înlocuit cu o taxă pe afiliați.

Impozitul pe cifra de afaceri care se aplică în acest moment la companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro va fi înlocuit cu o nouă taxă pe afiliați, astfel încât să fie vizată zona prin care multinaționalele își pot exporta profitul, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Taxă mult mai directă pentru companiile mari. Ministrul Finanțelor: „Vizează zona unde își exportă profitul”
„În evidențele ANAF există categorii de cheltuieli ale multinaționalelor în relația cu persoane afiliate. Și vorbim aici de management fee-uri, de cheltuieli de administrare, vorbim de proprietate intelectuală, vorbim despre dobânzi intra-grup și vorbim de consultanță. Acestea cheltuieli apar în momentul de față în evidențele pe care aceste companii le raportează - și vrem ca de acum încolo să ne raportăm în special la aceste cheltuieli care sunt susceptibile sau pricinoase ale multinaționalelor prin care în mod tradițional se transferă profituri. (...) Vrem să schimbăm atitudinea de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaționale care în fapt îi oprește, previne creșterea economică, previne investițiile acelei companii, la o taxă care să vizeze exact zona prin care multinaționala respectivă își exportă profitul”, a explicat ministrul Finanțelor.
Cum va funcționa taxa pe afiliați
El a subliniat că a fost creată o nouă formulă de taxare pentru categoriile de cheltuieli menționate, astfel încât sunt permise cheltuieli deductibile la un nivel minimal de 3%, iar tot ce depășește acest prag este taxat cu 16%.
„Am creat o nouă formulă de taxare, inspirat fiind din Base Erosion Tax (erodarea bazei de impozitare, n.r.), din taxa folosită în Statele Unite, cu un trigger de 3% pe aceste patru categorii de cheltuieli, astfel încât tot ce depășește acest 3% să fie considerat nedeductibil. Permitem niște cheltuieli deductibile, dar la un nivel minim de 3%. Tot ce depășește acest 3% este taxat cu 16%. Ca atare ne așteptăm la un efect și în creșterea impozitului pe profit și la o evidență mult mai clară a acestor zone care au fost dintotdeauna susceptibile în zona de export de profit a multinaționalelor. Acest impozit va fi construit pentru anul 2026, având ca bază anul 2024, și credem că va targeta mult mai bine această zonă de export de profit. Propunerea noastră e ca nouă taxă pe afiliați pe care o propunem astăzi să înlocuiască impozitul pe cifră de afaceri care funcționează în acest moment la companiile de peste 50 de milioane de euro. De ce vrem să înlocuiască? Pentru că vrem investiții, pentru că avem o creștere economică în decelerare, pentru că avem investiții străine care scad la primele 5 luni ale anului cu 30% și pentru că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune, având datele economice la zi de astăzi, care ne indică acest lucru, că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru recesiune și trebuie să anticipăm acest lucru”, a adăugat Nazare.
Impozitul minim pe cifra de afaceri nu a fost eficient
El a menționat că impozitul minim pe cifra de afaceri nu și-a atins efectele și nici măcar nu a vizat „zona de cheltuieli a multinaționalelor, care era cu adevărat sensibilă”.
„Ca atare, odată cu eliminarea IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri, n.r.), ne așteptăm de la companii să aibă o altă atitudine față de investiții în România. (...) La adoptarea IMCA ne-am așteptat la 5-7 miliarde lei încasări, avem 1,2 miliarde lei încasări. Este clar că această taxă nu și-a atins efectele și nici măcar nu a targetat zona de cheltuieli a multinaționalelor, care era cu adevărat sensibilă, ci a targetat practic toată activitatea lor economică. Nu trebuie să targetăm activitatea economică a multinaționalelor. Acestea trebuie să investească în România, trebuie să încurajăm și alte multinaționale să vină în România, să creeze locuri de muncă, să creeze plus valoare dar, când vine vorba de cheltuieli cu afiliații, când vine vorba de prețuri de transfer, trebuie să plătească impozit pe profit în România”, a mai spus ministrul Finanțelor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: