Economie
Deficitul bugetar a urcat la 3,68% din PIB și a ajuns la 69,8 miliarde de lei
Deficitul bugetar a urcat la 3,68% din PIB după primele șase luni din an.

Deficitul bugetului consolidat a urcat la 3,68% din PIB după primele șase luni ale acestui an, de la 3,39% la finalul lunii mai, și a ajuns la 69,80 miliarde de lei, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanțelor.
Săptămâna trecută, agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat ratingurile României pentru datoria pe termen lung și scurt, la „BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind una „negativă”. Agenția de rating S&P estimează că deficitul bugetar al României va fi de 7,7% în 2025 și 6,4% în 2026.
CITEȘTE ȘI:
Agenția de rating S&P confirmă ratingul de țară pentru România, cu perspectivă negativă: risc de retrogradare în categoria țărilor nerecomandate investițiilor
Însă, față de anul trecut, când deficitul bugetar era de 63,67 miliarde de lei în aceeași perioadă, respectiv 3,62% din PIB, deficitul a continuat să se adâncească, arată Agerpres.ro
Cheltuieli în creștere, venituri reduse
Potrivit Ministerului Finanțelor, veniturile totale au însumat 310,52 miliarde de lei în primele șase luni ale anului 2025, înregistrând o creștere de 12,7% (an/an), susținută atât de avansul veniturilor curente - în principal impozitul pe salarii și venit și contribuții de asigurări - cât și de evoluția veniturilor din fonduri europene. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au crescut cu 0,74%.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 380,32 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 12,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creștere cu 0,8% față de aceeași perioadă a anului 2024, de la 19,3% din PIB la 20,1% din PIB.
De asemenea, cheltuielile de personal au însumat 85,46 miliarde lei, în creștere cu 10,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,5% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
CITEȘTE ȘI:
România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar. ECOFIN: „Situația fiscală, un factor agravant”.
Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB. Anul trecut, deficitul a fost de 9,3% din PIB.
Consiliul ECOFIN a lansat o procedură de deficit excesiv (EDP) împotriva României la 3 aprilie 2020.
În luna iunie a acestui an, Consiliul Uniunii Europene a publicat o recomandare conform căreia, pentru a ieși din procedura de deficit excesiv, România trebuie să se asigure că ritmul de creștere a cheltuielilor nu depășește 2,8% în 2025 și 2,6% în 2026 și a stabilit data limită de 15 octombrie pentru ca țara să adopte acțiuni efective și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a dezechilibrelor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: