Sport
Metalul Buzău - „U” Cluj în Cupa României: „Șepcile roșii” au dat lovitura în prelungiri
Universitatea Cluj s-a impus la Buzău chiar la ultima fază, scor 2-1.
Metalul Buzău - „U” Cluj în Cupa României. „Șepcile roșii” au dat lovitura în prelungiri.|Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook
Universitatea Cluj a obținut o victorie cu emoții, miercuri, în deplasare, în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal.
CITEȘTE ȘI:
Reacția lui Bergodi după primul meci la „U” Cluj: „Sunt foarte mulțumit de ce am găsit”
Universitatea a întrecut-o pe Metalul Buzău cu scorul de 2-1, după ce formația de ligă secundă a condus la pauză prin golul marcat de Valentin Dumitrache (45+3 - penalty).
Metalul Buzău - „U” Cluj în Cupa României. „Șepcile roșii” au dat lovitura în prelungiri.
„U” a egalat imediat după pauză, prin Atanas Trică (50), golul victoriei fiind marcat de tânărul nigerian Taiwo Quadri Olakunle (90+1), la debutul său într-un meci oficial pentru „Șepcile roșii”.
Gazdele au avut șansa de a face 2-1 în min. 78, dar Iulian Cristea a respins de pe linia porții mingea trimisă cu capul de Dumitrache.
Partida de miercuri a fost a doua întâlnire directă dintre cele două formații, la mai bine de un an de la duelul în premieră care le-a adus celor de la Metalul Buzău biletele către grupele Cupei României. În 29 august 2024, echipa de ligă secundă s-a impus cu 1-0 în fața Universității.
AFC Metalul Buzău - AS FC Universitatea Cluj 1-2 (1-0), Stadion Metalul - Buzău
Au marcat: Valentin Dumitrache (45+3 - penalty), respectiv Atanas Trică (50), Taiwo Quadri Olakunle (90+1).
Arbitru: Vlad Baban (Iași); arbitri asistenți: Daniel Vlase (Galați), Andrei Diaconu (Iași); al patrulea oficial: Dorin Burloiu (Galați)
Observator CCA: Daniel Hulubei (Vaslui), Delegat FRF: Raluca Elena Șerban (București)
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
