Economie

Alin Tișe, despre măsurile de austeritate impuse de Guvern: „Administrațiile locale trebuie lăsate să-și facă propria gospodărire”

O ordonanță a Guvernului obligă primăriile să își limiteze cheltuielile pe final de an. Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că nu este de acord cu măsurile impuse, fiindcă administrațiile locale ar trebui lăsat să-și facă „propria gospodărire”.

Alin Tișe nu este de acord cu măsurile impuse de Guvern primăriilor pe final de an/ Foto: Facebook - Alin Tișe Alin Tișe nu este de acord cu măsurile impuse de Guvern primăriilor pe final de an/ Foto: Facebook - Alin Tișe

 

 


Guvernul vrea să plafoneze cheltuielile bugetare din ultimele două luni ale anului printr-o ordonanță, pentru a stabiliza deficitul României. Primarii din țară au acuzat că prin măsurile impuse de ordonanță, administrațiile locale vor fi forțate să aibă excedent bugetar, bani care ar urma să meargă la fondul de rezervă.

 


Despre aceste măsuri de austeritate a vorbit și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, într-o intervenție radio, marți, 31 octombrie. Tișe spune că nu susține acest mod de a stabiliza deficitul, fiindcă în opinia sa Guvernul ar trebui să aibă o „implicare minimală sau deloc” în modul în care administrațiile locale își gestionează cheltuielile.

CITEȘTE ȘI:
Un proiect de OUG le impune primăriilor să taie din cheltuieli. Boc: „Spunem DA eliminării risipei și NU opririi accesului la investiții și locuri de muncă”

 


„Nu sunt nici eu un susținător al acestor măsuri, mai cu seamă că eu sunt pentru o economie și o susținere a unui buget și a unei abordări liberale a problemei. Cred că s-au pripit domnii de la Guvern, în opinia mea. Legea în sine este o lege comunistoidă, nu poți să impui primăriilor și consiliilor județene câtă hârtie igienică să mai folosească în ultimele două luni. Sigur, exagerez acum. Eu cred că în materia administrațiilor publice locale - primării și consilii județene, care au deja bugetele stabilite de la începutul anului, ar fi trebuit Guvernul să aibă o implicare minimală sau deloc, fără să impună limitări. De ce? Pentru că fiecare autoritate publică locală are deja un buget bine conturat care se derulează pe parcursul a 12 luni și, ca atare, nu trebuie Guvernul să vină să îmi impună mie reguli în ce măsură, în această parte, ultimă a anului, voi folosi mai multă hârtie igienică decât trimestrul celălalt sau mai puțină”, a spus Alin Tișe.

CITEȘTE ȘI:
Legea măsurilor fiscale, care prevede aplicarea de noi taxe și eliminarea unor facilități, promulgată de Klaus Iohannis

 


Riscul de a pierde fonduri europene

Aceste măsuri luate de Guvern au ca scop stabilizarea deficitului bugetar al României pe final de an, ca România să se poată încadra în ținta de 5,5% din PIB, cerută de Uniunea Europeană, având în vedere că țara noastră se află de câțiva ani sub procedură de deficit excesiv. Inițial, această țintă era de 4,4% din PIB, însă situația s-a schimbat în ultima perioadă.

Dacă România nu se încadrează în noua țintă de deficit bugetar, riscă să piardă fonduri europene:


„Însă am înțeles că, de fapt, dincolo de discuțiile noastre, motivația fundamentală a fost aceasta: ca să ne încadrăm în deficitul cerut de UE, pentru a nu pierde finanțările pe care România le primește pe PNRR și alte finanțări, Guvernul a fost obligat să limiteze cheltuielile publice pentru a se încadra într-un anumit deficit. Bun. Dacă au această explicație la nivelul Guvernului, în mod evident nu au avut în analiză, la modul rațional, nicio altă ecuație. Adică ei spun clar că acesta a fost scopul, pentru care iau aceste măsuri. Iar dintre toate măsurile pe care le puteau avea, s-au gândit că asta este cea mai puțin, să spunem, periculoasă pentru administrațiile publice, limitându-le cheltuielile. În mod normal astfel de măsuri nu au ce căuta în relația dintre un Guvern și o administrație publică aleasă. Guvernul poate să-ți limiteze fondul de salarii, poate să te limiteze pe cheltuielile cu funcționarea, poate să-ți limiteze la capitolele respective, dar nicidecum nu poate să-ți spună cum, ce anume, să cheltui banii pe parcursul unui an bugetar. Asta ține de autonomia locală”, a susținut președintele CJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:
Proştii strâng cureaua, lipitorile de partid sug în continuare bugetul. Acum vor telefoane de 1.000 de euro bucata!!!

 

„Eu consider regulile trebuie stabilite la nivel general de Guvern, pe capitole bugetare și că administrațiile locale trebuie lăsate să-și facă o proprie gospodărire, în interior. Dar, din păcate, în momentul de față, așa cum spuneam, regulile acestea gândite mai departe sunt în această logică pe care eu nu o îmbrățișez”, a adăugat acesta. 

Clujul va trebui să se conformeze

De asemenea, șeful CJ Cluj a precizat că Clujul se va conforma, fiind „obligat”:

„Noi va trebui să ne conformăm, pentru că mai este o ordonanță care vizează organizarea și organigrama internă, cu reorganizare pe servicii, direcții, desființare posturilor unice. Cele două trebuie luate împreună: unele vizează personalul, altele cheltuielile bugetare. Practic, sigur va afecta județul, pentru că va trebui să ne conformăm în totalitate. Probabil că anumite cheltuieli vor fi reduse, alte plăți vor fi stopate, anumite posturi vor fi desființate, șamd. Deci, ne vom conforma, pentru că suntem obligați, dar asta nu înseamnă că eu pot să agreez și să îmbrățișez această abordare și relație între Guvern și administrațiile locale. Nu este fructuoasă și nu este de dorit.”

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

România, printre țările europene cu cea mai mare creștere a prețurilor la electricitate pentru consumatorii casnici

O familie cu doi copii are nevoie de 10.000 lei ca să trăiască DECENT în România. Salariul minim net e 2.079 de lei!

Ultimele Stiri
abonare newsletter