Artă & Cultură
Drama familiei Bodnariu se află la baza filmului „Fjord”, noua producţie a lui Cristian Mungiu, recompensată cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.
Filmul spune povestea unei familii româno-norvegiene a cărei viaţă liniştită este dată peste cap în momentul în care intră în conflict cu reprezentanţii sistemului de protecţie a copilului din Norvegia.
Protest la Cluj-Napoca pentru familia Bodnariu, ianuarie 2016 | Foto: monitorulcj.ro
Pelicula este inspirată din drama famililei Bodnariu, de acum aproximativ 10 ani, când Marius Bodnariu și soția sa Ruth au intrat în conflict cu sistemul de protecţie a copilului din Norvegia.
Cazul familiei Bodnariu a provocat atunci o amplă emoţie publică în România şi în diaspora, după ce cei cinci copii ai familiei au fost luaţi de autorităţile norvegiene.
Marius Bodnariu a rememorat clipele dramatice de atunci.
„Era o situaţie teribilă, într-adevăr. Părea foarte nereală, ca un coşmar şi asta ne-a ţinut în fiecare zi până când copiii ne-au ajuns acasă. În acelaşi timp, manifestarea şi sprijinul pe care l-am primit public ne-a întărit şi ne-a dat speranţă, şi ne-a reînnoit-o în fiecare zi. Şi mulţumim Lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care s-a implicat pentru noi – contează mult”, a declarat Marius Bodnariu, potrivit antena3.ro.
Deși nu au vreo restricție oficială, familia Bodnariu nu s-a mai întors în Norvegia.
„Nu, nu ne-am mai întors. Ştim că este un risc foarte mare – nu avem vreo restricţie sau vreo interdicţie –, dar, cel puţin în dreptul Norvegiei, am descoperit şi din alte cazuri că sunt foarte răzbunători, nu vor să admită că au făcut greşeli, deşi sunt deja foarte multe sentinţe CEDO împotriva Norvegiei şi încă o sumă bună de cazuri, care urmează să fie judecate la CEDO împotriva Norvegiei”, a afirmat Marius Bodnariu.
„Fjord” a avut premiera luni, 18 mai, la Festivalul de Film de la Cannes, iar la final pelicula semnată de regizorul român a fost răsplătită cu 12 minute de aplauze.
Este primul lungmetraj realizat în limba engleză de Cristian Mungiu. În rolurile principale joacă Renate Reinsve şi Sebastian Stan. Pentru actorul născut în România, filmul marchează o premieră importantă: este prima dată când joacă într-un rol în limba maternă, româna.
Cazul familiei Bodnariu
În 2015, Marius Bodnariu (inginer IT român) și Ruth Bodnariu (asistentă medicală norvegiancă) locuiau în satul Redal din Norvegia alături de cei cinci copii ai lor.
Directoarea școlii unde învățau cele două fete mai mari a trimis o sesizare către Barnevernet - Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia. Ea exprima, la vremea aceea, îngrijorări legate de corecțiile fizice aplicate în familie și de convingerile religioase creștine ale părinților.
În noiembrie 2015, fără o anchetă prealabilă aprofundată, protecția copilului din Norvegia a preluat toți cei cinci copii, inclusiv un bebeluș de doar trei luni. Copiii au fost plasați în trei familii adoptive temporare diferite.
Sub presiunea publică uriașă și în urma demersurilor juridice, situația s-a soluționat după câteva luni de calvar. În primăvara anului 2016, instanțele norvegiene au dispus treptat returnarea copiilor către părinții biologici.
După incident, familia Bodnariu a părăsit Norvegia și s-au stabilit în județul Brașov.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
