Administrație

Licitație de peste 100 mil. € pentru întreținerea drumurilor din județul Cluj. Alin Tișe: „Ducem drumurile județene la un nivel superior”.

Consiliul Județean (CJ) Cluj a anunțat o licitație de aproximativ 108 milioane de euro pentru încheierea acordurilor cadru, care vizează întreținerea drumurilor județene.

Licitație de peste 100 mil. € pentru întreținerea drumurilor din județul Cluj | Foto: Consiliul Județean Cluj Licitație de peste 100 mil. € pentru întreținerea drumurilor din județul Cluj | Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


 

CJ Cluj a demarat licitația pentru încheierea acordurilor-cadru privind lucrările de întreținere a drumurilor județene.


 

 


Peste 100 mil. € pentru întreținerea drumurilor din județul Cluj

Cu o valoare maximă estimată de circa 108 milioane de euro, acordurile-cadru vizează toate cele cinci loturi și vor avea o durată de patru ani.

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul având ca obiect „Acord cadru – Lucrări de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene din județul Cluj, 5 Loturi”.


Valoarea totală estimată, respectiv valoarea maximă a contractelor subsecvente anuale pe toată durata acordurilor-cadru pe cele 5 loturi, este de 560.746.913,60 lei (fără TVA). În baza acordurilor-cadru se vor încheia contractele subsecvente anuale pentru fiecare lot în parte.

Alin Tișe: „Ducem drumurile județene la un nivel superior”

„Ne dorim ca licitația să se finalizeze în cel mai scurt timp posibil, fapt care ar permite, în următoarea etapă, încheierea contractelor subsecvente și demararea efectivă a lucrărilor pentru a duce drumurile județene la un nivel superior de confort și siguranță în trafic. Chiar dacă în ultimii ani am investit semnificativ în ceea ce privește starea drumurilor, iar rezultatele se văd, ne dorim și la acest capitol mai mult și mai bine”, a spus președintele CJ Cluj, Alin Tișe, citat într-un comunicat al forului județean.


În ceea ce privește valorile maxime estimate ale acordurilor-cadru pentru lucrările de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene, defalcat pe loturi, acestea sunt, după cum urmează:

  • Lotul 1: 99.941.514,22 lei (fără TVA)
  • Lotul 2: 108.607.041,38 lei (fără TVA)
  • Lotul 3: 126.604.690,91 lei (fără TVA)
  • Lotul 4: 133.716.981,69 lei (fără TVA)
  • Lotul 5: 91.876.685,40 lei (fără TVA)

Tipul procedurii este „licitație deschisă”, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

Potrivit CJ Cluj, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 16 iunie 2026, ora 15.00, pentru toate loturile, iar perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta, respectiv termenul limită este data de 16 decembrie 2026.

Durata acordurilor-cadru este de 48 de luni iar finanțarea acestora se face din fonduri bugetare. 

„Se impune a fi menționat faptul că nu e necesară achitarea unei garanții de participare dar se solicită o garanție de bună execuție de 10% din valoarea fiecărui contract subsecvent anual în parte”, se mai arată în comunicatul CJ Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

84 mil. lei pentru modernizarea drumurilor din județul Cluj. Alin Tișe: „O prioritate absolută”.

Drum care va lega Cluj-Napoca de A3. Vicepreședinte CJ, Radu Rațiu: „Nu va mai trebui să mergem la Gilău sau Tureni”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter