Administrație
Noi instalații de iluminat festiv pe două străzi pietonale din centrul Clujului. Emil Boc: „Clujenii se vor bucura de o atmosferă specială pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă”.
Probe la noile instalații de iluminat festiv de pe străzile Iuliu Maniu și Universității. De miercuri, 26 noiembrie, sistemul de iluminat va funcționa pe toată durata sărbătorilor de iarnă.
Primarul Emil Boc a prezentat, într-un mesaj live transmis marți seara pe pagina de Facebook, noul sistem de iluminat festiv de pe două străzi pietonale din centrul Clujului. Este vorba de strada Iuliu Maniu și strada Universității.
Noi instalații de iluminat pe două străzi pietonale din centrul Clujului. Emil Boc: „Clujenii se vor bucura de o atmosferă specială pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă”.
„Vreau să vă prezint noul sistem de iluminat festiv, inclusiv audio, de pe strada Iuliu Maniu, numit «Corul Îngerilor»”, a transmis primarul Emil Boc.
CITEȘTE ȘI:
Cluj-Napoca sărbătorește Ziua Națională a României. Vezi programul de 1 Decembrie.
Instalația „Corul îngerilor” este amplasată între cele două catedrale din municipiu Biserica Sf. Mihail și Catedrala Ortodoxă, și creează un efect luminos inedit.
Sistemul de iluminat festiv va fi deschis oficial, miercuri, și va funcționa pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă.
„De miercuri, de la ora 20.30, instalațiile de iluminat festiv vor funcționa pe parcursul întregului sezon de sărbători.
Această instalație de iluminat festiv, «Corul Îngerilor», a fost plasată special între cele două catedrale: Catedrala Ortodoxă și Catedrala Romano-Catolică”, a explicat edilul Emil Boc.
Clujenii s-au adunat în număr mare pe strada Iuliu Maniu și au asistat la probele efectuate la instalația de iluminat.
„Clujul se ridică la nivelul așteptărilor dumneavoastră prin acest sistem de iluminat inedit”, a transmis primarul Emil Boc, care a făcut poze cu tinerii care au asistat la probele noii instalații de iluminat.
Pe strada Universității, a fost instalat sistemul de iluminat „Pădurea de Crăciun/Christmas Forest”, care de asemenea va rămâne funcțional pe parcursul perioadei sărbătorilor.
„Pe strada Universității avem o altă bijuterie realizată. Este un sistem de iluminat festiv cum n-am mai avut niciodată la Cluj-Napoca”, a mai spus Emil Boc.
Instalațiile de iluminat ornamental vor fi deschise oficial miercuri, 26 noiembrie, de la ora 20.30.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
