Administrație
Conducta de apă Cluj - Sălaj, cea mai lungă din România, pusă în funcțiune. Alin Tișe: „Clujul este racordat 99% la rețeaua de apă.”
Conducta de apă Cluj - Sălaj, cea mai lungă din țară, a fost pusă în funcțiune joi, 11 septembrie 2025.

A fost pusă în funcțiune conducta de aducțiune Cluj - Sălaj
La evenimentul de inaugurare a conductei de aducțiune au luat parte președintele și vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe și Radu Rațiu, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, directorul general al Companiei de Apă „Someș”, Călin Neamțu.
Alin Tișe: „Clujul este racordat 99% la rețeaua de apă potabilă”
Investiția a fost realizată în cadrul proiectului major Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) / Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PDD).
A luat cuvântul Alin Tișe, care a lăudat buna colaborare cu omologul său din județul Sălaj.
„Colaborarea extraordinară a adus rezultate. Mai ales unde există continuitate. Acest proiect important nu este de neglijat. De azi punem pe hartă Clujul și Sălajul în tot ceea înseamnă nivelul de trai și civilizație. Astfel, cele două județe vor avea în jur de 90% din populație racordată la rețeaua de apă, iar Clujul circa 99%. Este un pas uriaș către normalitatea despre care tot vorbim și cele două județe sunt cele cu cel mai mare număr de locuitori racordați la sistemele centralizate”, a declarat Alin Tișe.

Fuziune între companiile de apă din Cluj
Președintele CJ Cluj a declarat că există discuții deja despre o posibilă fuziune între Companiei de Apă „Someș” și Compania de Apă Arieș, pentru a facilita o atragere mai ușoară a fondurilor europene pe viitor.
Județul Cluj, prin partea de Companie de Apă „Someș” este racordat aproximativ 99% la sistemul de apă potabilă.
„În curând sper că vom putea vorbi și despre finalizarea proiectului de apă în Apuseni, despre județele Cluj și Sălaj racordate în integralitate la rețelele de apă. Ne bucurăm că am realizat la Cluj ceea ce alții nu și-ar fi imaginat că vom putea face”, a conchis Alin Tișe.

A luat cuvântul și directorul general al Companiei de Apă „Someș”.
„Este un proiect important în activitatea Companiei de Apă („Someș” - n. red.) și în viața celor două județe Cluj și Sălaj. Este vorba de punerea în funcțiune a aducțiunii dintrec aceste două județe, din sistemul centrrralizat al Clujului, practic din sursa Tarnița. Dacă punem la socoteală racordurile conducta are aproximativ 300 de km. Mare parte din județul Sălaj se va alimenta de aici”, a declarat Călin Neamțu.
Proiectul se adresează la cel puțin 230.000 de oameni. 20 de primării, patru din Cluj, restul din Sălaj.
Conducta de apă de la Cluj, cea mai lungă din România
Cea mai lunga conducta de apa din Romania va lega Cluj-Napoca de Zalău. Lungimea totală a conductei care leagă municipiile Cluj-Napoca și Zalău este de 164 km și este realizată din tuburi din fontă ductilă, cu diametre cuprinse între 150 și 700 mm, interiorul fiind protejat de un strat de mortar de ciment, care are drept scop prelungirea duratei de viață și sporirea protecției sanitare și a siguranței în exploatare.
De asemenea, în cadrul investiției au mai fost realizate un rezervor de apă cu o capacitate de 200 de mc, respectiv o stație de clorinare în localitatea Deușu.
Construirea aducțiunii Cluj-Sălaj s-a realizat prin implementarea a două contracte de lucrări distincte: „CL1 – Conducta de aducțiune Cluj-Sălaj: tronson Cluj-Zalău” și „CL2 – Conducta de aducțiune Cluj-Sălaj: tronson Zalău-Șimleu Silvaniei și tronson Bălan-Cehu Silvaniei”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”.
Traseul conductei de aducțiune începe din rezervorul amplasat pe strada Odobești din Cluj-Napoca, de unde apa este pompată până la rezervorul amplasat lângă localitatea Deușu. Aici are loc procesul de reclorinare, după care apa este distribuită spre localitățile deservite, prin curgere gravitațională.
Obiectivul de infrastructură recent finalizat, în valoare totală de 457.320.342 lei, reprezintă cea mai importantă investiție din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, derulat de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (2014-2020) și etapizat ulterior prin Programul de Dezvoltare Durabilă (2021-2027).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: