Actualitate

Lecţii pentru administraţia publică locală de la doi puşti

Cei doi elevi de la Şcoala Elf Cluj, Mircea Godiac şi Ilinca Frăţilă, care s-au calificat în finala din Dubai a concursului de eseuri despre sustenabilitatea urbană au câteva idei inovative pentru un Cluj mai ecologic, mai curat şi mai sustenabil.

Cei doi tineri vor avea ocazia de a-și exersa abilitățile de dezbatere pe tema sustenabilității urbane și vor vizita zonele „eco-city” din orașele Masdar și Dubai. Până una alta şi-au făcut încălzirea şi au gândit un Cluj ecologic.

Mircea Godiac, elevul din clasa a III-a care a reuşit să-i impresioneze pe străini cu inteligenţa sa, pune mare accent pe educaţia copiilor. Acesta crede că cel mai important pentru Cluj ar fi o şcoală eco, astfel încât oamenii să înveţe de mici toate aspectele acestei ştiinţe.


„Când eu am fost la Oxford la primul concurs am văzut o şcoală eco, aşa că eu propun ca în Cluj să facem nişte şcoli eco care să fie alimentate de baterii solare. A doua chestiune este educaţia eco. Trebuie să-i învăţăm pe copii că acum şi când o să fie adulţi să respecte nişte reguli de economisire ca să putem implementa acest Cluj-Eco. Una este să stingi lumina după ce ieşi din cameră. A doua este să opreşti robinetul când te speli pe dinţi”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Mircea Godiac.

Cluj Bike trebuie extins!


Pe lângă şcoli, tânărul consideră foarte importantă şi circulaţia rutieră într-un oraş de viitor. Acesta crede că o soluţie deja a apărut la Cluj, prin programul Cluj Bike, dar că nu este folosit la adevăratul lui potenţial.

„Am mai auzit de Cluj Bike. Eu propun să promovăm această programă ca toţi clujenii să aibă acces la câte o bicicletă ca să fie mai uşor şi să nu trebuiască să plătească mult. Eu aş zice să folosim Cluj Bike mai mult pentru că eu am văzut că acum nu se pot închiria biciclete iar la magazine să nu punem atâta plastic, ci să încercăm să reciclăm pungile de plastic şi să folosim pungi eco. Aş propune să facem maşini hibride care nu trebuie să fie alimentate de benzină. Maşinile hibride oricum nu poluează atât de mult ca şi maşinile normale. Fabricile unde sunt produse maşinile produc foarte mult fum”, a spus Mircea Godiac.


Deşeurile, o mare problemă pentru Clujul din zilele noastre, sunt şi ele o prioritate pentru un oraş ecologic. Şi aici puştiul a găsit o soluţie foarte simplă.

„Sortarea sau neutralizarea deşeurilor. În Cluj asta este o problemă mare, aşa că trebuie să reciclăm sticlelele de plastic ca să le putem folosi de mai multe ori. Am putea pune de asemenea baterii solare astfel încât să nu mai fie nevoie de consumarea resurselor, care oricum se vor termina peste câţiva ani, aşa că ar fi mai bine de pe acum să începem să facem multe baterii solare sau mori de vânt. Eu reciclez în momentul de faţă. Le duc la mall”, şi-a conchis Godiac planul.


Practică, practică, practică...

Mircea Godiac spune că a ajuns la această performanţă în urma mai multor experienţe care i-au marcat viaţa, dar şi pentru că este un autodidact. El îi sfătuieşte pe toţi copiii să se intereseze de soarta mediului înconjurător pentru că lumea de mâine depinde numai de ei.


„Experienţa de un an din New York m-a ajutat să învăţ engleza foarte bine şi m-a ajutat mai ales apoi în Oxford. Pe lângă această experienţă am o aplicaţie pe tabletă numită BrainPop în care sunt multe filme animate  educative şi multe dintre ele sunt şi despre oraşe eco. În fiecare zi este un film care este gratuit. Ideile de acolo m-au ajutat să fac acel eseu. Prima dată am avut menţiune onorabilă şi acum sunt finalist. Aş vrea ca toţi copiii să se intereseze pentru că lumea noastră depinde pe ei. Şi dacă nu-i educăm cum trebuie aşa o să fie şi lumea noastră.  Calitatea educaţiei este calitatea lumii în viitor”, menţionează Mircea Godiac.

Experienţă utilă în New York

Tatăl lui Mircea Godiac lucrează în domeniul IT. Pentru că a plecat în New York un an de zile în interes de serviciu şi-a dus şi copilul cu el. L-a înscris acolo la şcoală şi timp de un an Mircea a studiat în sistemul de învăţământ american. 

„Experienţa din New York l-a ajutat foarte mult ca şi abordare. Şcoala este foarte prietenoasă. A avut un impact pozitiv. Aventura de anul trecut cu Oxford, unde a participat la dezbateri, l-au schimbat şi şi-a deschis orizontul. Lui Mircea îi plac mult ştiinţele. Din ce cred eu cred că vrea să se facă inginer”, precizează tatăl lui Mircea Godiac.

Ilinca Frăţilă vrea oraşe verzi

Ilinca Frăţilă vrea să combine utilul cu plăcutul pentru a promova ecologia astfel încât toată lumea să fie atrasă de această ştiinţă.

„M-aş gândi la un fel de parc mai mare unde să facem energie. Să fie nişte maşinării, să spunem aşa, în care oamenii să alerge ca un fel de aparate de fitness în care oamenii să producă energie. Cred că ar fi mai economic şi să te şi distrezi în acelaşi timp”, spune Ilinca pentru Monitorul de Cluj.

Gunoaiele, marea problemă a clujenilor

Ilinca vrea cu desăvârşire mai multă verdeaţă printre blocuri şi o mai mare dorinţă a clujenilor pentru plimbările în pădurile din jurul oraşului. Acţiunile de ecologizare sunt şi pentru Ilinca foarte importante.

„Mi-ar plăcea şi pe clădiri să fie unele parcuri, ca un fel de pod între clădiri care să le unească şi să putem trece de pe o clădire pe alta, însă doar la clădirile mai joase. Pentru pădurile din jurul Clujului chiar ar fi interesant ca în timpul liber oamenii să mai treacă prin păduri, să nu stea tot timpul în casă sau în oraş, să fie mai liberi şi să se ducă mai des în pădure. Să strângă gunoaiele care sunt acolo şi să-i încurajeze şi pe alţii să facă la fel. Este un lucru care chiar ajută şi poate am avea o viaţă mai fericită”, a menţionat Ilinca Frăţilă. Visul Ilincăi este să devină avocat sau actriţă.

Directoarea şcolii, numai cuvinte de laudă

Directoarea Şcolii Elf din Cluj-Napoca unde învaţă cei doi elevi are numai cuvinte de laudă despre cei mici.

„Mircea la şcoală este un copil preocupat de toate materiile, îi place să înveţe, cântă la pian şi este prietenos”, a spus directoarea Şcolii Elf din Cluj-Napoca, Carmen Costina. „Ilinca este o fetiţă deosebită. Are o pasiune pentru muzică şi face parte dintr-o trupă”, a declarat directoarea Carmen Costina.

Ultimele Stiri
abonare newsletter