Actualitate

Desfiinţarea RAADPP se amână cu o lună

După o ceartă de două ore, consilierii judeţeni au decis amânarea proiectului de hotărâre care privea desfiinţarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj (RAADPP) şi înfiinţarea unei comisii care să identifice alte variante pentru această regie şi pentru angajaţii ei. Consilierii judeţeni au cerut mai multe informaţii înainte de a decide soarta celor 117 persoane angajate.

La sfârşitul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a propus amânarea proiectului până în luna august pentru următoarea şedinţă, cu condiţia ca această comisie, formată din consilieri judeţeni, din funcţionari ai aparatului de specialitate din cadrul CJ Cluj şi angajaţi RAADPP, să vină cu soluţii în plenul CJ.

În luna august vom lua o decizie. Prin acest vot vă asumaţi că această comisie va veni cu propuneri şi în luna august se va lua o deczie. Eu nu voi face parte din comisie, l-am delegat pe domnul Vakar să facă parte din comisie”, a spus Seplecan.


“Am o întrebare pentru consilierii judeţeni care au avut o opinie interesantă. Anul trecut spuneam că Regia nu poate să scrie proiecte şi să atragă fonduri europene şi criticam că făceam să avem o organigramă stufoasă pentru a angaja pe unul sau pe altul şi v-am cerut să facem o dezbatere adevărată pe fondurile europene. Vreau să îi întreb pe colegii care au votat acea organigramă dacă consideră că am greşit sau ce logică a avut acea hotărâre. Aţi dat dovadă de incompetenţă. Atât am vrut să spun”, a spus consilierul judeţean Remus Lăpuşan (PSD).

Consilierul judeţean Ivan Ilarie (PSD) a precizat că managementul RAADPP este “dificil de aşezat” şi a întrebat dacă conducerea CJ are de gând să îl demită pe Mircea Avram, directorul RAADPP Cluj.


“Dacă aţi solicitat ca şi preşedinte de CJ date la această regie şi nu le-aţi primit, dacă în această situaţie circa 90% din bani sunt daţi de către CJ la această regie, dacă au modificat statului fără să vă consulte, v-aţi gândit la penalizarea directorului sau la demiterea lui? Noi ca social democraţi ne interesează ce se va întâmpla cu cele 100 de locuri de muncă”, a spus Ilarie.

Secretarul judeţului Simona Gaci a precizat că în proiectul de hotărâre se propun termene prin care fiecare angajat al RAADPP are dreptul de opţiune, să vină în aparatul de specialitate al CJ şi în funcţie de aceste opţiuni se va stabili modificarea organigramei instituţiei.


“Propunerea noastră este pentru toţi angajaţii Regiei să fie preluaţi de Consiliul Judeţean. Domnul Platon mi-a spus că poate prelua 15 persoane la DPJ Cluj”, a spus Seplecan.

Consilierul judeţean Călin Tuluc (PNL) a declarat că înainte de a se lua o decizie trebuie organizate dezbateri.


E inadmisibil să fim puşi în situaţia de a lua decizii fără a avea timp să le dezbatem. Ar fi trebuit ca noi să începem această dezbtatere cu cel puţin şase luni înainte. Nu este în regulă să luăm decizii foarte importante din punct de vedere legal şi social aşa repede. Noi suntem puşi în faţa unui proiect de hotărâre care spune că de mâine se dizolvă Regia, nu se precizează că suntem obligaţi să preluăm 50-100% din personal. Prin proiect trebuie să se spună că se preiau 102 oameni, acuma sunt promisiuni. Încă puţin timp să acordăm dezbateri acestui proiect. Noi ar fi trebuit să le cerem un punct de vedere, să ne spună ce pot să facă, cum ar fi mai bine”, a spus Tuluc.

Dănuţ Canta (PSD) i-a numit pe consilierii din PNL “inconştienţi”.


“Atenţie foarte mare, conduceţi din 2005 Consiliul Judeţean, orice responsabilitate legată de colegii din RAADPP sau din altă zonă subordonată vă aparţine. Vă jucaţi cu destinele oamenilor, trebuie să vă gândiţi ce se întâmplă cu oamenii de mâine, au credite, au viaţă, nimeni nu poate să-şi ia o altă responsabilitate decât gândindu-se la ziua de mâine. De ce nu le-aţi discutat? Acest proiect generează nişte probleme cât Casa Poporului. Dacă o rudă de-a dumneavoastră ar fi în această situaţie să vedem cum aţi reacţiona. Dacă aveţi variante de ce nu le puneţi pe tapet? Eu sugeram colegilor mei din PSD să vă lăsăm să rezolvaţi această problemă. Aveţi variante dar nu ştiţi să le folosiţi. Sunteţi dincolo de o limită a inconştienţei”, a spus Canta.

Consilierul judeţean Emil Bogdan (PNL) a spus că RAADPP trebuie să se desfiinţeze.

“M-a săturat de populismele pe care le-am auzit aici, toţi suntem grozavi şi ne facem propagandă politică. Eu am hotărât că nu voi mai vota politic în acest consiliu şi aş cere tuturor consilierilor să votăm administrativ. Regia trebuie să se desfiinţeze. Putem să gândim în toate felurile posibile, important este că dacă o desfiinţăm ce punem în loc şi în ce măsură ne angajăm să punem ceva în locul acestei regii. Eu i-am cerut lui Avram (n.red. Mircea Avram, director RAADPP) să vină cu propuneri clare cu ce au de gând să facă. Sunt  mulţi care nu vor vrea să vină la această direcţie nou înfiinţată că nu le vor conveni salariul de funcţionar public. Din punct de vedere legal noi trebuie să desfiinţăm Regia”, a spus Bogdan.

Directorul RAADPP Cluj Mircea Avram a declarat că nimeni din Consiliul Judeţean nu i-a cerut să prezinte soluţii alternative la desfiinţare.

“De anul trecut până anul acesta Regia a reuşit să finalizeze proiectul Ic Ponor care este pe fonduri europene. Am reuşit să facem caietul de sarcini, licitaţia şi semnarea contractului fără niciun fel de contestaţie, drum pe care eu sper să îl ducem la bun sfârşit. Noi ca Regie nu am fost întrebaţi, nu am putut să aducem ce dorim, veneam cu încă patru variante de reorganizare. Am vrut să venim dar nu am ştiut, vrem să fim societate, direcţie cu personalitate juridică, nu am fost întrebaţi. Am reuşit să aducem 10 milioane de euro de la Guvern, i-am adus la Cluj. Vrem ca până în septembrie să venim cu variantele noastre şi dacă murim, măcar să murim pe semnătura noastră. Şi unui om cu cancer îi dai o şansă”, a spus Avram.

Replica a venit de la Mihai Seplecan.

“Variante aţi primit domnule director. La o întâlnire cu domnul Buda (n.red. Daniel Buda, europarlamentar) şi domnul Nicoară (n.red. Marius Nicoară senator)”, a spus Seplecan.

“Din respect pentru dumneavoastră că sunt cu 30 de ani mai în vârstă nu este adevărat. Nu am discutat despre variante”, a replicat Avram.

„Nu ştiu cine e domnul Buda şi nici domnul Nicoară. De când ei decid desfiinţare RAADPP?”, a spus şi Remus Lăpuşan.

Este aberant că în biroul preşedintelui Consiliului Judeţean doi parlamentari, unul europarlamentar, un parlamentar român, un director, pun la cale sau negociază soarta unor oameni ca la tarabe. Cum Dumnezeu vă votează oamenii, nu ştiu. Nu am înţeles niciodată cum în Cluj vă votează lumea”, a replicat şi Canta.

La finalul discuţiilor Seplecan i-a poftit pe angajaţii RAADPP în frunte cu Mircea Avram să părăsească sala şi să se întoarcă la muncă pentru că "au pierdut întreaga zi luând parte la şedinţa de CJ".

Potrivit proiectului de hotărâre, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj ar urma să fie desfiinţată începând cu data de 1 ianuarie 2016. În acelaşi proiect se prevede organizarea Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj, în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj.

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a trimis mai multe motive pentru care, în viziunea lor, este necesară reorganizarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj.

“RAADPP nu este un serviciu public ci o persoană juridică ce desfăşoară activităţi economice, înfiinţată de către Consiliul Judeţean Cluj şi care nu mai îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute de lege care i-ar permite să mai presteze serviciul de administrare a domeniului public şi privat, respectiv nu are în derulare proiecte de investiţii cofinanţate din fonduri europene şi din împrumuturi rambursabile. De asemenea, regiile nu sunt eligibile pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-20120. Administrarea domeniului public şi privat de către RAADPP cade sub incidenţa regulilor privind ajutorul de stat. Prin urmare, acordarea fără o procedură de achiziţie publică a unor contracte de lucrări sau de servicii, a unor drepturi pentru ocuparea sau utilizarea domeniului public, sau acordarea unor drepturi exclusive care au o valoare economică presupune o renunţare la resurse de stat şi poate crea un avantaj pentru beneficiari”, arată CJ Cluj.

Mai mult, ei au prezentat şi un răspuns venit din partea ANAF cu privire la pierderea TVA-ului recuperat pentru Cluj Arena în cazul în care RAADPP s-ar desfiinţa. Mircea Avram a afirmat că din cauza deciziei preşedintelui Mihai Seplecan de a reorganiza Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Consiliul Judeţean Cluj va fi obligat să restituie la buget cele 8 milioane de euro din TVA-ul recuperat pentru lucrările contractate prin intermediul RAADPP de la Cluj Arena.

“Consiliul Judeţean Cluj s-a adresat pe această temă ANAF care ne-a răspuns că în situaţia în care RAADPP Cluj ar urma să fie desfiinţată şi să anuleze codul de înregistrare în scopuri de TVA, aceasta nu are obligaţia ajustării TVA-ului pe care l-a dedus în perioada în care s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile judeţului Cluj”, au mai precizat reprezentanţii CJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter