Actualitate
WonderPuck 2026: Acrobațiile aeriene revin în centrul Clujului
Artiștii spanioli de la Grupo Puja, cei care au încântat în anii trecuți publicul Festivalului Stradal „WonderPuck” cu spectacole de acrobații la înălțime ca „Verne” sau „Peter Pan”, revin în curând în centrul Clujului cu un nou show - „Kaosmos”.
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck va aduce sâmbătă, 5 septembrie 2026, de la ora 20.30, un nou spectacol de acrobații aeriene al spaniolilor de la Grupo Puja. Este vorba de spectacolul „Kaosmos”, de Roberto Strada.
CITEȘTE ȘI:
Artiști din întreaga lume, invitați la Festivalul Stradal WonderPuck 2025, în Cluj-Napoca și Florești
Artiștii spanioli promit publicului clujean că va avea parte de „un ritual molecular, un dans cosmic!”.
WonderPuck 2026: Acrobațiile aeriene revin în centrul Clujului
Spectacolul „Kaosmos”, programat în centrul Clujului, promite să fie de poveste, pe placul micilor spectatori, dar nu numai:
Distribuția: Gema Segura, Nicole Varese, Jorge Padilla, Facundo Pennesi, Rodrigo Sainz, María Segura, Coti Lovazzano, Monika Budzinska
Regia şi punerea în scenă: Luciano Trevignani
Compoziția şi regia muzicală: Gastón Iungman
O producție: Grupo Puja
„Ne propunem să surprindem energiile locului și semnificațiile acestora prin fuziunea secvențială a dorințelor, a experiențelor poetice și a mișcărilor sincronizate. O sărbătoare mult așteptată, care plutește susținută de prezența publicului.
Ne îndreptăm stimulii și energiile către o singură persoană... fiecare persoană prezentă... Este o molipsire a senzațiilor într-o alegorie cosmică în care publicul participă cu privirea îndreptată spre cer”, potrivit asigurărilor făcute de cei de la Grupo Puja.
Spectacole de teatru de păpuși, concerte, artiști pe picioroange și ateliere cu acces gratuit
Festivalul Stradal WonderPuck va avea cea de-a zecea ediție între 4 și 6 septembrie în centrul Clujului.
Micii spectatori clujeni sunt așteptați, așadar, în ultimul weekend al vacanței de vară la spectacole de teatru de păpuși, concerte, artiști pe picioroange, ateliere și multe altele în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă Cluj.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Proiectul este realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” și Asociația Esua, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și Lions Club.
Anul trecut, peste 30.000 de spectatori au luat parte la activitățile ediției a noua a Festivalului Stradal WonderPuck.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
