Actualitate
Simona Halep, cetățean de onoare al Clujului: „Clujul este acasă pentru mine”
Simona Halep, fosta lideră mondială a tenisului feminin, a primit, joi, diploma de Cetățean de Onoare al Clujului, în cadrul conferinței organizate de UMF „Iuliu Hațieganu”.
Fost lider mondial al clasamentului WTA și câștigătoare a turneelor de Grand Slam de la Roland Garros și Wimbledon, Simona Halep a primit, joi, distincția de Cetățean de Onoare al Clujului.
CITEȘTE ȘI:
Simona Halep a aterizat la Cluj
Titlul i-a fost acordat în cadrul conferinței „Curajul de a continua”, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj.
La evenimentul găzduit de UMF Cluj au participat edilul Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea și rectorul Universității de Medicină și Farmacie, profesorul Anca Buzoianu.
Simona Halep, cetățean de onoare al Clujului: „Clujul este acasă pentru mine”
„Vă mulțumesc! Sunt onorată de acest titlu, iar Clujul este acasă pentru mine, după cum știm cu toții. De 10 ani vin aici cu sufletul deschis și am fost primită călduros de fiecare dată”, a declarat Simona Halep.
Aula UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost arhiplină în condițiile în care clujenii și iubitorii sportului au venit să o asculte în număr mare pe tenismena Simona Halep.
CITEȘTE ȘI:
Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep va participa la meciul ei de retragere de la Cluj
„Îți mulțumim că ai ales să te retragi aici, la Cluj-Napoca! Omul Simona Halep inspiră generații de tineri și va inspira zeci de generații de români”, a spus primarul Emil Boc.
Simona Halep continuă să fie o sursă de inspirație pentru tineri prin valorile pe care le promovează, a semnalat rectorul UMF Cluj:
„Pentru comunitatea noatră academică este un moment special: avem onoarea de a o avea alături de noi pe una dintre cele mai valoaroase și admirate figuri ale României contemporane, o sportivă care a scris pagini memorabile în istoria tenisului mondial.
Performanțele sale sunt arhicunoscute, dar dincolo de trofee și clasamente, Simona Halep a cucerit respectul și admirația tuturor”, a spus Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.
Simona Halep, retragere la Cluj
Fostul număr 1 mondial în circuitul WTA va avea evenimentul de retragere din tenis la Cluj-Napoca, în BTarena, sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 17.00.
Simona Halep, simbol al perseverenței și al performanței, își va disputa meciul de retragere într-un spectacol memorabil, în BTarena din Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival 2026.
Simona Halep este dublă câștigătoare de grand slam. Românca a câștigat Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
