Actualitate
Cadavrul unei femei, găsit de scafandri într-un lac din Câmpenești
Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit de scafandri într-un lac din satul Câmpenești, comuna Apahida.
Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit de scafandri într-un lac din satul Câmpenești, comuna Apahida | Foto: Arhivă ISU Cluj / Fotografie ilustrativă
Luni, 20 aprilie 2026, în jurul orei 17.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca - Secția 2 a fost sesizată despre faptul că, pe malul unui lac din localitatea Câmpenești, a fost găsită geanta unei femei.
Cadavrul unei femei, găsit într-un lac din Câmpenești
„Din verificări s-a stabilit că aceasta are vârsta de 37 de ani și ar fi plecat voluntar de la domiciliu în cursul aceleiași zile (20 aprilei 2026 - n. red), în jurul orei 07.00. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, jandarmi și scafandri din cadrul I.S.U. Cluj, fiind demarate de îndată activități de căutare. În urma activităților specifice, trupul femeii a fost găsit și extras din apă de către echipajul de scafandri. Cadavrul a fost examinat, iar în urma verificărilor preliminare nu au fost identificate urme vizibile de violență” a transmis IPJ Cluj.
Conform sursei citate, trupul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, iar cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
