Actualitate
Sfânta Lumină a AJUNS în România
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România.
Lumina Sfântă a ajuns în România | Foto: Arhivă basilica.ro / Mircea Florescu
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Preacuviosul Părinte Protosinghel Ioan Meiu, a ajuns sâmbătă seara, 11 aprilie 2026, la Bucureşti.
Sfânta Lumină de la Mormântul Învierii Domnului a ajuns la București sâmbătă, la ora 19.03, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, Otopeni, potrivit basilica.ro.
Ea va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
Patriarhul Daniel va primi Lumina Sfântă în cadrul unei procesiuni care va avea loc la Catedrala Patriarhală.
Reamintim că Sfânta Lumină a coborât în acest an în jurul orei 14.13.
Sfânta Lumină va ajunge și la Cluj
Patriarhia Română continuă tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, începută în anul 2009 de Părintele Patriarh Daniel. În acest an, Lumina Sfântă a fost adusă în Sâmbăta Mare, 11 aprilie 2026, prin intermediul unei curse speciale.
Delegatul desemnat, părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a adus Lumina la Aeroportul Internațional „Otopeni”, unde este oferită reprezentanților eparhiilor, inclusiv Mitropolia Clujului. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
