Actualitate
Escroci săltați de mascați direct de la „sediul” de unde dădeau țepe pentru bani la telefon. VIDEO
Mai mulți escroci s-au trezit direct cu poliția peste ei, chiar la „sediul” de unde fraudau oamenii prin apeluri telefonice
Escroci, prinși în flagrant de polițiști | Foto: Captură video Facebook, Poliția Română
Mai mulți scammeri (escroci), care fură bani prin apeluri telefonice au fost surpinși „la muncă” de polițiști, care au intrat peste ei la sediu improvizat de „Țepe SRL”.
Au încercat să își închidă calculatorele imediat cum au auzit că poliția le-a spart ușa.
În videoclipul de mai jos se poate observa momentul în care poliția a descins la „bârlogul” țeparilor
„Foame de bani. Lumea trebuie să știe ce fel de băieți sunteți”
Poliția Română, împreună cu cea din Republica Moldova au destructurat o rețea care opera printr-un call-center improvizat.
Mai exact, falși brokeri convingeau victimele să investească pe platforme fictive sau să instaleze aplicații de control la distanță (Any Desk etc). Apoi, escrocii accesau ilegal conturile victimelor și transferau banii către grupare.
Acest tip de țepari nu te amenință. Te păcălesc frumos. Îți promit că faci profit rapid. Exact ce vrei să auzi.
Potrivit autorităților, liderii grupării au fost găsiți, iar în urma perchezițiilor din România și Republica Moldova (Chișinău) au fost ridicate:
- echipamente informatice
- bani
- autoturisme de lux.
Mică istorie a țepelor telefonice, tot mai dese și ușor de „mușcat”
În ultima perioadă au apărut tot mai multe metode de înșelăciune la telefon, mai mult sau mai puțin similare. Multe dintre ele au legătură cu operațiuni care se realizează și online.
Pe vremuri era cunoscută metoda „accidentul”, acum, acest tip de fraudă a fost actualizată, deoarece escrocii care sună pentru bani folosesc inteligența artificială pentru a clona vocea unui membru din familia victimelor.
Mai există și metoda coletelor, prin mesaje pe WhatsApp, unde oamenii primesc mesaje false, cum că ar avea colete și sunt puși să dea pe link-uri care le fură datele de conectare.
Nu lipsesc nici falsele investiții, unde vitimele sunt păcălite că ar avea dividende la companii listate la bursă și că pot primi bani grei pentru ele, evident și aici infractorii vă cer datele pentru a vă goli conturile.
Dacăm tot am vorbit de Poliția Română trebuie să vă reamintim că există și țeapa cu amenzi false, unde puteți primi mesaje prin care șarlatanii se dau drept organ al legii și vă cer bani pentru a plăti amenzi.
O altă țeapă este când escrocii vă spun că puțeți câștiga bani frumoși doar pentru a da like la videoclipuri. Și în acest caz vi se fură datele personale.
Chiar și antreprenorii sunt vizați de fomiștii care dau țepe. Atacatorii se dau drept reprezentanți ai Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), printr-un număr falsificat/clonat (spoofing), ca să pară că ar fi cel oficial al instituției. Aici, oamenii cu afaceri sunt păcăliți să ofere date bancare sensibile.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
