Actualitate

Asigurarea devine obligatorie pentru trotinetele și bicicletele electrice

Legea care prevede obligativitatea asigurării RCA pentru trotinete și biciclete electrice a fost promulgată, joi, de președintele Nicușor Dan. Astfel vor intra sub incidența asigurării obligatorii și vehicule care, potrivit legislației naționale actuale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării.

RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice|Foto: monitorulcj.ro RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice|Foto: monitorulcj.ro

 

 


La finalul lunii octombrie, legea privind asigurarea obligatorie pentru trotinetele electrice, bicicletele electrice și alte vehicule similare a fost adoptată de Parlament

CITEȘTE ȘI: 
Asigurare OBLIGATORIE pentru trotinete și biciclete electrice. Legea va fi promulgată.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European și a fost inițiat de Guvern.


Asigurarea devine obligatorie pentru trotinetele și bicicletele electrice

Toți proprietarii sau utilizatorii de vehicule care circulă pe drumurile publice din România, inclusiv trotinete și biciclete electrice, vor fi obligați să încheie și să mențină în vigoare o asigurare RCA, potrivit proiectului adoptat de Parlament și promulgat de președinte, potrivit Administrației Prezidențiale. 

În expunerea de motive, Executivul preciza că prin acest proiect se extinde definiția vehiculului, astfel încât obligația de asigurare se va raporta la anumite criterii de natură tehnică. În consecință, vor intra sub incidența asigurării obligatorii și vehicule care, potrivit legislației naționale actuale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării - precum trotinetele electrice, bicicletele electrice și alte vehicule similare.


CITEȘTE ȘI: 
Tânăr teribilist, prins cu trotineta pe autostradă. Poliția: „Un gest periculos!”

De asemenea, legea reglementează limitele minime de despăgubire și stabilește referința acestora în lei la cursul indicat în directivă, precum și modalitatea de control a asigurării RCA.

Noile reglementări vizează utilizatorii de trotinete și biciclete electrice, care vor trebui să se asigure că dețin o poliță RCA valabilă pentru a circula legal pe drumurile publice. Este important ca aceștia să se informeze despre noile reglementări și să încheie asigurările necesare pentru a evita sancțiunile prevăzute de lege. Utilizatorii care circulă fără poliță RCA riscă amenzi usturătoare.


De altfel, noile reglementări permit utilizarea dispozitivelor electronice de control al RCA în trafic, inclusiv camere de supraveghere, pentru a identifica vehiculele neasigurate.

Obligatia de asigurare vizează trotinetele și bicicletele electrice care ating o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, ori care au o masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Asigurare OBLIGATORIE pentru trotinete și biciclete electrice. Legea va fi promulgată.

Noi reguli pentru utilizarea trotinetelor electrice: RCA obligatoriu, vârsta minimă – 16 ani și examen din legislația rutieră

abonare newsletter