Actualitate
Ministrul Justiției, reacție dură la protestul anunțat de magistrați: „Greva nu este permisă în sistemul judiciar”
Ministerul Justiției nu a fost informat în mod oficial despre protestele anunțate de magistrații de la Curtea de Apel Cluj și de alte instanțe și parchete din țară. „Orice formă de protest trebuie să asigure continuarea activității judiciare”, spune ministrul Radu Marinescu.

Curtea de Apel Cluj a decis, marți, suspendarea activității, cu excepția cauzelor urgente, până la retragerea proiectului de reformă a pensiilor speciale.
CITEȘTE ȘI:
Protestul magistraților: Curtea de Apel Cluj amână judecarea cauzelor. Judecătorii solicită retragerea „urgentă” a proiectului de reformă a pensiilor speciale.
Și procurorii Parchetului Tribunalului București au anunțat marți că își suspendă activitatea „pe durată nedeterminată”, în timp ce Curțile de Apel din București, Bacău, Iași, Alba Iulia au anunțat că își vor suspenda activitatea începând cu data de 27 august, urmând a judeca doar dosarele în care se judecă măsuri preventive. Motivul: reforma pensiilor speciale.
Ministrul Justiției, reacție dură la protestul anunțat de magistrați: „Greva nu este permisă în sistemul judiciar”
Radu Marinescu a recunoscut, marți, că a aflat din presă despre anunțurile magistraților cu privire la protestele pe care le vor declanșa chiar începând de miercuri, 27 august. Altfel spus, Ministerul Justiției nu a fost informat oficial.
„Ministerul Justiției nu a fost informat oficial de adoptarea unor forme de protest. Am văzut anunțurile la nivel de comunicare publică. În momentul în care vom primi o comunicare oficială și documente care să prezinte argumentele de drept și de fapt, precum și conținutul și limitele măsurilor care sunt adoptate, vom comenta mai aplicat asupra acestor inițiative”, a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu, pentru Digi24.ro, potrivit HotNews.ro
Ministrul Justiției a spus și că „în momentul de față, greva nu este permisă în sistemul judiciar și orice formă de protest trebuie să asigure continuarea activității judiciare”.
„Asta pentru că justiția este un serviciu public esențial pentru societate, iar cei mai importanți sunt justițiabilii, adică cetățenii, care au drepturi și libertăți ce trebuie respectate”, a explicat Radu Marinescu
Proiectul reformei pensiilor speciale va continua
Radu Marinescu a explicat că reforma pensiilor speciale reprezintă un proiect asumat de Coaliție în programul de guvernare, prin urmare proiectul de reformă va continua, dincolo de protestele anunțate de magistrați.
CITEȘTE ȘI:
Reforma pensiilor speciale, aderarea la OCDE și combaterea risipei bugetare, printre obiectivele Coaliției de guvernare
Ministrul Justiției a spus că orice „categorie profesională nemulțumită are dreptul la protest, dar foarte important este să respectăm legea și limitele în care face proteste, pentru a nu perturba serviciile publice”.
Curtea de Apel Cluj amână judecarea cauzelor: Magistrații solicită retragerea „urgentă” a proiectului de reformă a pensiilor speciale
Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Cluj, reunită marți în ședință, a decis amânarea tuturor cauzelor, cu excepția urgențelor, până la retragerea proiectului de reformă a pensiilor speciale.
Magistrații clujeni acuză lipsa de previzibilitate și stabilitate a statutului judecătorului, cu „consecințe grave asupra actului de justiție, care se răsfrâng direct asupra fiecărui cetățean”, se arată în informarea publicată marți de Curtea de Apel Cluj.
CITEȘTE ȘI:
Reforma pensiilor magistraților, susținută de Ministerul de Justiție. Radu Marinescu: „Va urma un dialog care ar putea reconfigura viitorul acestor pensii”.
Judecătorii clujeni susțin că proiectul promovat de Guvernul Bolojan încalcă jurisprudența Curții Constituționale, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
La Adunarea Generală a judecătorilor, dintr-un total de 62 de judecători au fost prezenți 49 de magistrați, care au decis amânarea cauzelor de judecată până la retragerea proiectului de reformă a pensiilor speciale.

„Începând cu data de 27.08.2025 și până la retragerea proiectului de lege amână soluționarea cauzelor, cu excepția celor urgente”, se arată în anunțul făcut de Curtea de Apel Cluj.
Magistrații anunță că vor protesta până când proiectul privind reforma pensiilor de serviciu va fi retras.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: