Actualitate
Temperaturi în scădere, ploi și maxime de 30 de grade. Prognoza meteo pentru Cluj.
Vremea continuă să se răcească, iar în unele zone ale țării se vor semnala ploi și descărcări electrice. Prognoza meteo pentru Cluj.

Marți, 19 august, vremea se răcește treptat în cea mai mare parte a ţãrii, cu valori sub cele specifice datei din calendar.
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare și locale, însoțite de averse și descãrcãri electrice, posibil grindinã local şi pe arii restrânse în restul zonei montane, precum şi în Transilvania, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 22 - 30 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 - 20 de grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceaţã.
În Cluj, avem parte de o dimineață răcoroasă, local cu condiții de ceață și temperaturi în scădere. Cerul va fi variabil, parțial însorit, dar și cu înnorări locale și temporare și posibile precipitații. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele montane ale județului.
Maxima termică a zilei va ajunge la 27 de grade Celsius, iar minima va indica 12 grade Celsius.
La jumătatea săptămânii temperaturile vor urca până la 28 de grade Celsius, însă vremea se va menține închisă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: