Actualitate

RCA devine obligatoriu pentru trotinete! Când intră în vigoare legea?

O Directivă Europeană îi obligă pe proprietarii de trotinete să aibă poliță de asigurare, în contextul în care, în ultimii ani, au avut loc sute de accidente cu trotineta.

RCA devine obligatoriu pentru trotinete! Când intră în vigoare legea? FOTO: Monitorul de Cluj RCA devine obligatoriu pentru trotinete! Când intră în vigoare legea? FOTO: Monitorul de Cluj

 

 


În decembrie anul trecut a intrat în vigoare o Directivă Europeană care aduce schimbări semnificative regulilor RCA. Posibil de la finalul anului viitor, dar cu siguranță din 2024, aceste schimbări se vor aplica și în România, scrie Economica.

 


Astfel, toți utilizatorii de trotinete electrice vor fi obligați să dețină RCA, cel mai probabil de anul viitor. În cazul în care trotineta este închiriată, responsabilitatea încheierii asigurării va fi a firmei care oferă serviciul. Este una dintre prevederile noii Directive MTPL (engl. Motor Third Party Liability), adică a RCA. 

Directiva impune statelor membre UE să adapteze propria legislație până cel târziu la finalul anului 2023 și cel târziu de la începutul lui 2024, RCA pentru trotinete devine obligatoriu. Este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple chiar de anul viitor.


În acest moment există pe piață mai multe oferte de asigurări de răspundere pentru cei care conduc trotinete electrice. Aceste produse, ca și RCA, acoperă pagubele provocate terților, atât daune materiale cât și vătămări corporale. În plus, asigurările disponibile astăzi pe piață acoperă și eventualele cheltuieli juridice ale asiguratului sau ale terțului păgubit, după caz. Limita este în general la 1.000 de euro, iar prețul prima de asigurare undeva în jurul a 30-40 de euro.

Numărul accidentelor grave, în creștere

Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani. Potrivit datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice,  informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).


Urmare a acestora, 13 persoane şi-au pierdut viaţa, peste 200 de persoane au fost rănite grav şi 12 rănite uşor. Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârşite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe sens opus.

Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicaţi utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidenţiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu victime, soluţionate de către Poliţie (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).


„Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenţi la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă”, a declarat Adrian Marin, Preşedinte UNSAR.

Trotinetele, interzise în Oslo pe timpul nopții

În Oslo, capitala Norvegiei, s-a hotărât interzicerea trotinetelor pe timpul nopții, din cauza numărului mare de accidentări. 

Dintre toate oraşele importante din Europa, Oslo deţine cel mai mare număr de trotinete electrice pe cap de locuitor. Norvegia e o țară care a investit un miliard de euro în piste cu două sensuri pentru biciclete în ultimii cinci ani.

CITEȘTE ȘI:

8.000 de euro AMENDĂ pentru conducerea unei trotinete electrice în stare de ebrietate

Ultimele Stiri
abonare newsletter