Turnul bisericii Sf. Mihail va fi deschis pentru public de luni până duminică, între orele 10.00 – 19.00. Evenimentele de luni din cadrul Zilelor Maghiare includ şi dezvelirea statuii Sf. Gheorghe din faţa bisericii de pe strada Mihail Kogălniceanu, restaurată cu bani de la Guvernul Ungariei.
Traficul rutier în toată ţara, în special cel dinspre litoral şi staţiunile montane, este supravegheat duminică, în ultima zi a mini-vacanţei de Sf. Maria, de 2.200 de poliţişti de la Rutieră, două elicoptere şi 450 de radare, potrivit Poliţiei Române.
Autorităţile române intenţionează să realizeze bugetul pentru 2014 pe bază de criterii de performanţă urmând ca nivelul de finanţare pentru anumite sectoare să fie stabilit în condiţiile îndeplinirii anumitor indicatori de performanţă, a declarat sâmbătă seară, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la România TV.
Trei hoteluri, din trei colţuri diferite ale lumii, percep pentru o noapte de cazare tarife cu care în România, dar şi în alte ţări dezvoltate ai putea cumpăra un apartament sau chiar o casă, potrivit capital.ro.
Uniunea Europeană (UE) îşi va revizui relaţia cu Egiptul în următoarele zile, dacă violenţele din această ţară nu încetează, a anunţat duminică blocul comunitar, preluat de AFP şi Reuters.
Sesiunea de toamnă a examenului naţional de bacalaureat, la care s-au înscris peste 87.000 de absolvenţi de liceu, începe luni cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Doi tineri au murit şi alţi patru au fost răniţi, duminică dimneaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe DN 17 D în localitatea Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud.