Externe
Trump anunță o posibilă întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Am avut discuții foarte bune cu președintele Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, intenționează să se întâlnească săptămâna viitoare cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

La finalul lunii trecute, președintele american Donald Trump anunța că îi acordă un termen de 12 zile lui Vladimir Putin pentru a ajunge la un acord de încetare a focului în Ucraina.
CITEȘTE ȘI:
Donald Trump îi dă mai puțin de două săptămâni lui Putin să facă pace cu Ucraina
După cum semnalează Donald Trump, o întâlnire cu liderul de la Kremlin ar putea avea loc „foarte curând”.
Trump anunță o posibilă întâlnire cu liderul de la Kremlin: Va avea loc „foarte curând”
Președintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri că „există multe posibilități” ca să se întâlnească „foarte curând” cu președintele rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului din Ucraina, transmite joi EFE, citată de Agerpres.ro
Președintele SUA a făcut aceste declarații presei în Biroul Oval, după ce Casa Albă a informat mai multe media locale că Donald Trump dorește să aibă săptămâna viitoare o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, iar apoi o întâlnire în trei, la care să participe și șeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski.
Discuții „foarte bune” cu Putin
Despre această posibilă întâlnire au discutat miercuri, la Moscova, președintele Rusiei și emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff, în cadrul unei întâlniri care a durat trei ore.
„Am avut discuții foarte bune cu președintele Putin astăzi și există multe posibilități să putem închide cercul, (să ajungem la) sfârșitul acestui drum (războiul). Există multe posibilități ca să fie o întâlnire foarte curând”, a explicat Trump presei.
CITEȘTE ȘI:
Trump: „Cred că am un acord cu Putin, cu Zelenski e mai dificil”.
Președintele american a informat despre planurile de a se întâlni cu omologul rus în timpul unor discuții telefonice pe care le-a purtat miercuri cu Volodimir Zelenski, cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer, cancelarul german, Friedrich Merz, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Ultimatum pentru Moscova
Ultimatumul pe care președintele Trump l-a dat Kremlinului pentru a declara o încetare a focului în confruntările din Ucraina expiră vineri, 8 august.
CITEȘTE ȘI:
Doliu la Kiev: 26 de morți în urma atacului rus asupra capitalei Ucrainei
Atât SUA, cât și Rusia au calificat întâlnirea de miercuri dintre Putin și Witkoff drept satisfăcătoare, dar Casa Albă își menține intenția de a impune sancțiuni secundare comerțului cu Rusia dacă nu se ajunge la un acord vână vineri.
Presa internațională speculează că Moscova ar fi dispusă să suspende bombardamentele aeriene, dar nu ofensiva terestră a trupelor sale în Donbas și la granița nordică a Ucrainei.
Marco Rubio temperează așteptările privind întâlnirea Trump-Putin
Pe de altă parte, secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat într-un interviu că mai „este mult de făcut” înainte ca să aibă loc o întâlnire între președinții Donald Trump și Vladimir Putin.
CITEȘTE ȘI:
Câtă încredere au românii în liderii internaționali? Donald Trump, în top, Putin, la coada clasamentului.
„Astăzi a fost o zi bună, dar avem încă mult de lucru înainte. Mai sunt multe obstacole de trecut și sperăm să reușim în următoarele zile și ore, poate săptămâni”, a declarat secretarul de stat american pentru Fox Business, potrivit AFP.
„Vom avea discuții cu aliații noștri europeni și cu ucrainenii în următoarele zile pentru a vedea ce progrese putem face în această direcție', a explicat el. 'Și apoi, să sperăm, lucrurile vor continua să progreseze, iar o ocazie se va ivi foarte curând pentru președinte de a se întâlni atât cu Vladimir Putin, cât și cu președintele Zelenski, la un moment dat, să sperăm în viitorul apropiat”, declarat Rubio.
„Dar este evident că multe lucruri trebuie să se întâmple înainte ca aceasta să poată avea loc”, a adăugat secretarul de stat american.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: